Prăznuind Paștile împreună cu ucenicii Săi, Hristos dă un accent specific momentului: „Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, înainte de Patima Mea” (Luca 22, 15). Și acest lucru, pentru comuniunea cu ucenicii Săi apropiați, dar, mai ales, pentru lucrarea care avea să desăvârșească întreaga istorie și să împlinească așteptarea generațiilor de până atunci. Mâncând Paștile, Hristos anunța Pătimirile și Învierea Sa, prin care El Însuși devenea Paștile cele noi, în cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7), cu deschidere înspre o prăznuire eshatologică, în Împărăția lui Dumnezeu.
Gesturile care însoțesc momentul indică o cale – pâinea, în duh de mulțumire, o frânge și o împarte ucenicilor, vorbind despre ea ca despre propriul Său trup: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi” (Luca 22, 19); același lucru, în continuare, cu paharul din rodul viței, descriindu-l în termenii unui Nou Legământ, întru sângele Său, care se varsă pentru lume (Luca 22, 20). Mai întâi este vorba de jertfa lui Hristos spre iertarea păcatelor lumii întregi, care se face accesibilă în Sfânta Liturghie, instituită în Joia Mare, și săvârșită în Biserică, potrivit testamentului, „întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19; 1 Corinteni 11, 24-25). În al doilea rând, ne este indicat un modus vivendi, descris ca o stare de permanentă jertfă, ca disponibilitate a dragostei și a slujirii față de cei din proximitatea noastră. De aceea, Liturghia pe lângă împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, presupune deodată și asumarea unei condiții specifice de viețuire.
Paștile cele noi Hristos, care se dă lumii întregi, se descrie în termenii experienței dragostei, pentru aici, în viața cotidiană, în Biserică și în spațiul social, dar și pentru viața de dincolo, pentru care ne pregătim și cu care încercăm să ne obișnuim. Învierea Domnului, în acest sens, se descrie tocmai prin apelul la dragostea lui Dumnezeu, dovedită în termenii jertfei pentru lumea întreagă și pentru totdeauna: „Înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (Ioan 13, 1). Pe aceeași linie, Sfântul Isaac Sirul indică legătura dintre viețuirea cea pământească și cea din Împărăție, ca anticipând starea de Înviere: „Cel ce a aflat dragostea mănâncă pe Hristos; Îl mănâncă pe Hristos în fiecare zi şi ceas şi se face prin aceasta nemuritor. «Că cel ce mănâncă, zice, din pâinea pe care Eu voi da-o lui, nu va vedea moartea în veac» (Ioan 6,58)… Deci cel ce vieţuieşte în dragoste rodeşte viaţă din Dumnezeu şi respiră în lumea aceasta aerul învierii din cele de aici. În acest văzduh se vor desfăta drepţii după înviere[1].
Acest cadru ne poate oferi în cheie practică o cale prin care să trăim sărbătoarea Paștilor și să ne bucurăm de mireasma Învierii la timpul prezent. În primul rând suntem chemați, prin canonul praznicului, „să bem băutură nouă din izvorul nestricăciunii”, „din rodul cel nou al viței, al dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii”[2], în felul acesta împărtășindu-ne de Împărăția lui Hristos. În aceste cântări ni se indică limpede modul prin care învierea ne este accesibilă – împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos în Sfânta Liturghie. Același accent îl pune și Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvântul de învățătură de la Paști, prin care suntem chemați la împărtășirea euharistică: „Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște”[3]. Euharistia este semnul imediat al dragostei lui Hristos pentru noi, prin care ne facem părtași Împărăției lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. De aceea, potirul în ziua de Paști nu este un privilegiu doar al clericilor, ci este un privilegiu al întregului popor care se dorește a fi chemat cu numele învierii.
În al doilea rând, Paștile Hristos, care s-a jertfit pentru noi, ne indică deodată cu Potirul și acel modus vivendi al Liturghiei, și anume exersarea în dragostea lui Dumnezeu ca sursă pentru dragostea față de ceilalți, prieteni sau neprieteni, asemănători sau diferiți față de noi, buni sau mai puțin buni, în spațiul bisericesc și social: „Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu… rămâneţi întru iubirea Mea” (Ioan 15, 9, 12). Împrumutăm de la Domnul iubirea Lui în stare de jertfă pentru a o putea exprima în continuare față de cei din jur. Părintele Tadei de la Vitovnița argumentează: „Numai împreună cu Dumnezeu putem ierta, căci suntem ființe mărginite. Dragostea este fără de margine și singur Dumnezeu cel nemărginit o poate împlini. Toți căutăm dragostea cea nesfârșită, dar și îngerii și noi suntem ființe limitate, ne mișcăm în timp și spațiu; le putem face numai pe cele ce au sfârșit, nu și pe cele fără de sfârșit. Fără de Dumnezeu nu ne putem iubi nici pe noi înșine, cu atât mai mult pe semenii noștri”[4].
Mesajul pe care îl aduce Învierea lui Hristos este iertarea celor care ne-au greșit și împărtășirea în dragoste cu cei în mijlocul cărora trăim. În acest ton se sfârșește magistral Canonul Învierii: „Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem „fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere”[5]. Paștile sunt frumoase dacă le trăim împreună; Paștile sunt ale Domnului dacă El este în mijlocul nostru; Paștile sunt izbăvire de întristare, dacă îi iertăm și îi îmbrățișăm pe cei ce ne-au greșit.
Această experiență a dragostei ne indică viața Bisericii, dar ne oferă, deopotrivă, șansa de a ne pregăti pentru Împărăția lui Dumnezeu și a ne obișnui cu ea, de vreme ce dragoste exprimă însăși conținutul acesteia. Într-o lume a conflictelor exterioare sau lăuntrice, a războaielor din afară sau dintre noi, chemarea la dragoste și iertare ca forme de celebrare a Paștilor la timpul prezent poate fi cel mai actual, cel mai stringent și, deopotrivă, cel mai urgent mesaj omiletic. La o astfel de prăznuire, Hristos dorește să ni se alăture: cu dor am dorit să mănânc acest Paști cu voi.
Hristos a înviat! Dragostea și îmbrățișarea Lui să ne cuprindă pe toți!
† BENEDICT Bistrițeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
[1] Filocalia 10, LXXII, București EIBMBOR, 1981, p. 363.
[2] Penticostar, București, EIBMBOR, 2012, p. 16.
[3] Penticostar, p. 25.
[4] Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, București, Predania, p. 128.
[5] Penticostar, p. 24.
