În Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, au avut loc consfătuirea doctoranzilor, sub tutela îndrumătorilor de doctorat, eveniment organizat de Școala Doctorală de Teologie Ortodoxă „Isidor Todoran”. În cadrul Adunării Generale a Doctoranzilor 2018, a fost abordată şi tema „doctoratului european”, implementat de Universitatea „Babeş-Bolyai”.

Întâlnirea doctoranzilor a început, în Aula Mare a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, cu o con­ferință susţinută de prof. Agostino Borromeo de la Universitatea „La Sapienza” din Roma, cu tema „The Catholic Ecclesiastical Archives as memorial sites of the Church of Rome”.

A urmat Adunarea Generală a Doctoranzilor 2018, deschisă de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi de prorectorul prof. dr. Rudolf Graf, reprezentant al Consiliului Universităţii „Babeş-Bolyai” pentru Studiile Universitare de Doctorat.

La această întâlnire au participat în jur de 150 de doctoranzi, alături de toţi coordonatorii de doctorat din cadrul facultăţii, conform celor precizate de arhim. prof. dr. Teofil Tia.

Cu această ocazie s-a discutat şi despre relevanţa internaţională a „doctoratului european”, în condiţiile în care doctorandul urmează cursuri timp de patru luni la o altă universitate din Uniunea Europeană, printr-un grant sau pe cont propriu, ceea ce va asigura o diplomă de doctorat europeană, conform celor precizate de arhim. prof. dr. Teofil Tia.

În cadrul întâlnirii a fost lansat site-ului Școlii Doctorale de Teologie Ortodoxă „Isidor Todoran” din Cluj-Napoca, prezentat de arhim. prof. dr. Teofil Tia și colaboratorii. Prin intermediul acestui site, toţi doctoranzii vor afla toate noutăţile, site-ul fiind un mijloc rapid şi eficient de comunicare, mai ales pentru cei care nu sunt în ţară, conform celor precizate de arhim. dr. prof. Teofil Tia.
Apoi, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Univesităţii „Babeş-Bolyai” a vorbit celor prezenţi despre activitatea științifică, drepturile și îndatoririle doctoranzilor; iar pr. conf. dr. Gabriel-Viorel Gârdan a ţinut o comunicare privind organizarea de sesiuni științifice și granturile doctorale. În acest cadru a avut loc şi lansarea Revistei electronice a Școlii Doctorale, prezentată de lect. dr. Nicolae Turcan, iar la final a susţinut un cuvânt de încheiere pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close