Două conferințe de primăvară au avut loc astăzi, 27 mai 2014, în protopopiatele Năsăud și Beclean.
La Năsăud conferința a fost prezidată de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și s-a desfășurat în sala de ședințe a protopopiatului. Preoții au vorbit despre Sf. Spovedanie și Sf. Împărtășanie, cu prilejul declarării de către Patriarhia Română a anului 2014, anul omagial euharistic. Despre cele două Taine le-a vorbit în deschidere și ÎPS Părinte Andrei, preoților prezenți: „Sf. Liturghie se află în centrul preocupărilor noastre, iar pregătirea pentru Liturghie o face Sf. Spovedanie”. În continuare, preotul Cornel Coprean de la Parohia Nimigea de Sus a ţinut o prelegere despre „Taina Spovedaniei şi a Sfintei Euharistii şi rolul lor în viaţa duhovnicească a credincioşilor din cadrul comunităţii eclesiale”.
În a doua parte a întâlnirii au avut loc dezbateri legate de tema prezentată, care au atins aspectele practice cu privire la cele două Taine.
Și la Beclean, preoții din întreg protopopiatul s-au întrunit astăzi la conferința preoțească de primăvară, ce s-a desfășurat sub prezidarea PS Vasile Someșanul. În deschiderea conferinței, ierarhul le-a vorbit clericilor despre importanța discutării pe tema celor două Taine: „În măsura în care ne străduim să pătrundem în tainele credinței noastre, în noi sporește pacea, liniștea și bucuria și puterea credinței mărturisitoare prin faptele iubirii”. Pe lângă tema abordată, preoții au vorbit despre experiența lor pastorală și despre eventualele probleme cu care se confruntă.
Ambele conferințe preoțești, de la Năsăud și Beclean au debutat în această dimineață cu o slujbă de Te Deum.