În perioada 22 octombrie – 14 noiembrie 2024, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, se desfășoară conferințele preoțești de toamnă, cu tema generală „Mântuitorul Iisus Hristos este Doctorul cel Mare, iar noi, slujitorii Lui, îi îngrijim pe cei bolnavi”, în contexul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Prima conferință de toamnă a avut loc marți, 22 octombrie, și i-a reunit pe clericii din Protopopiatul Nădăud. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năsăud, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit joi, 24 octombrie, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârșit în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, tot în prezența Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
În sala de ședințe a celor două protopopiate, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a prezidat lucrările conferinței, le-a adresat clericilor un cuvânt de învățătură, sfaturi și îndemnuri pastorale.
Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere pe tema „Iisus Hristos – Doctorul suprem. O perspectivă a Evangheliei după Ioan”. Acesta le-a vorbit clericilor despre misiunea taumaturgică a Bisericii din perspectivă biblică, precum și despre „Cuvântul dătător de viață”.
„Putem să înţelegem din atitudinea lui Iisus că Biserica trebuie să fie cea care să meargă spre lume, să se apropie de locul suferinţei, oriunde s-ar găsi ea, în lumea săracă sau bogată, în lumea celor tineri sau a celor vârstnici, a celor educaţi sau a celor săraci etc. şi să repereze de acolo, în primul rând, pe cei mai suferinzi şi mai marginalizaţi. (…) Biserica misionară ideală este doar aceea care se îndreaptă spre lume, provocând-o prin întrebările ei, asemenea lui Iisus, şi oferindu-i apoi începutul mântuirii şi al încorporării în ea, prin apa sfinţitoare din Sacramentul Sfântului Botez (cf. Gal. 3, 27). O Biserică, care aşteaptă să vină lumea spre ea, nu este o Biserică misionară”.
În cadrul prelegerii, părintele prof. Stelian Tofană a subliniat că minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda este un model ideal de misiune a Bisericii, iar „o parte a misiunii Bisericii trebuie să cadă în sarcina Preoţiei Universale, a tuturor creştinilor”.
„Exponentul misiunii Bisericii, potrivit episodului Vitezda, nu e numai preotul, ca urmaş direct al lui Iisus, ci fiecare creştin. La Vitezda existau «oameni» care făceau misiune, ajutându-i pe cei neputincioşi şi slujindu-i. (…) Vindecarea de la Vitezda devine şi un semn profetic pentru faptul că în noua creaţie a lui Dumnezeu, dobândită prin Întruparea lui Iisus şi actualizată permanent în sacramentele Bisericii, suferinţa şi boala vor fi biruite”, a spus părintele profesor.
În ambele protopopiate, conferința semestrială s-a încheiat cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, respectiv cu protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus, cei doi făcând anunțuri de ordin administrativ și pastoral.
Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei: Cluj I, Cluj II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor a fost legată de „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, iar la conferințele de toamnă este abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2024: „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.
În perioada următoare, conferințele de toamnă se vor desfășura în protopopiatele următoare: Dej (29 octombrie), Cluj I și Cluj II (31 octombrie), Bistrița (5 noiembrie), Huedin (7 noiembrie), Beclean (11 noiembrie) și Gherla (14 noiembrie).
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Protopopiatul Năsăud și Protopopiatul Turda