Condiţii de participare şi programa de concurs pentru ocuparea parohiilor vacante
în mediul rural
Pentru a asigura transparenţa şi egalitatea de şanse pentru candidaţii la ocuparea unui post clerical vacant, Permanenţa Consiliului Eparhial, în şedinţa din data de 24 noiembrie 2014, a stabilit criteriile privind ocuparea parohiilor vacante, precum şi Programa pentru interviul organizat în acest sens la disciplinele Omiletică şi Catehetică.
În privinţa probei practice, candidaţii vor fi examinaţi asupra cunoştinţelor de Liturgică generală şi specială.
Condiţii de participare:
Parohiile din mediul rural de categoria I
· Pot participa preoţii cu o vechime de cel puţin 5 ani în ultima parohie, care nu sunt navetişti şi nu au suferit sancţiuni disciplinare.
· Vor fi ocupate prin examen, organizat după programa existentă pentru parohiile din mediul urban.
Parohiile din mediul rural de categoriile II – III şi cele misionare
· Pot participa preoţii care au cel puţin 5 ani vechime şi licenţiaţii în Teologie Pastorală, care au promovat examenul de capacitate preoţească.
· Se vor ocupa în urma interviului.
PROGRAMA PENTRU INTERVIU
PREDICI:
1. La Naşterea Domnului
2. La Botezul Domnului
3. La Pogorârea Sfântului Duh
4. La Duminica a 2-a după Rusalii a sfinţilor români (chemarea primilor apostoli).
5. La Duminica a 17-a după Rusalii. (Femeia canaaneancă)
6. Predică la duminica a 22-a după Pogorârea Duhului Sfânt
7. La Duminica a 24-a după Rusalii. (Învierea fiicei lui Iair)
8. La Duminica a 25-a după Rusalii. (Samarineanul milostiv)
9. La Schimbarea la Faţă
10. La Adormirea Maicii Domnului
11. Predică la înălţarea Sf. Cruci (14 sept.)
12. La Sfântul Ierarh Nicolae
13. Panegiric la Buna-Vestire
14. Panegiric pentru Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil
15. Panegiric pentru Sf. Ap. Andrei
16. Panegiric pentru Sfinţii Trei Ierarhi
17. Cuvânt la Sfinţirea Bisericii (din partea preotului paroh)
18. Cuvânt la Botezul unui prunc
19. Cuvânt la Cununie
20. Necrolog pentru un enoriaş apropiat de Biserică
Bibliografie selectivă:
· IPS Andrei Andreicuţ, Ospăţul credinţei. Cuvinte de învăţătură, Alba Iulia, 1999, şi
· ed.următoare;
· Idem, Drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Carte de predici, Editura
· Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, şi ed. următoare
· IPS Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi, Sibiu, 1989 (Ediţia Ii-a, 1996,
· editura Axios SRL);
· IPS Bartolomeu Anania, Predici la Duminicile Triodului 4 Cduri Audio, EmediaOne,Bucureşti, 2011, dar şi celelalte înregistrări cu predicile Mitropolitului.
· Idem, Cuvinte de învăţătură, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008.
· Pr. prof. Ioan Bunea, Predici la duminici şi sărbători, Cluj-Napoca, 1983;
· Idem, Cuvinte de învăţătură la botez, cununie şi înmormântare, Cluj-Napoca,
· 1986, Limes, 2001;
· Pr. Prof. Vasile Mihoc, Predici exegetice la duminicile de peste an, Ed. „Teofania”,
· Sibiu, 2001;
· Pr. Prof. Vasile Gordon, Mergând, învăţaţi… Predici la toate duminicile şi
· sărbătorile anului, cu un adaos de 10 cuvântări ocazionale, Edit. IBMBOR,
· Bucureşti, 2006;
· Ilie Miniat, Predici la Postul Mare, Anastasia, Bucureşti.
CATEHEZE:
1. Despre Învierea Domnului.
2. Despre Prea Sfânta Treime.
3. Despre Maica Domnului.
4. Despre Sfânta Cruce.
5. Despre Biserică. Despre Taina Sfântului Botez.
6. Despre Taina Pocăinţei.
7. Despre Taina Sfintei Euharistii.
8. Despre Taina Căsătoriei.
9. Despre rugăciune. Prezentare generală
10. Despre Rugăciunea Domnească.
11. Despre poruncile
dumnezeieşti.
12. Despre poruncile bisericeşti.
13. Despre vitutea creştină.
14. Despre virtuţile teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea
15. Despre postul creştin
16. Despre Cultul Ortodox. (Prezentare sintetică a Vecerniei şi Utreniei, simbolistică şi importanţă)
17. Despre slujba înmormântării (simbolismul, pe scurt)
18. Despre credinţe greşite în vise, magie, vrăji, farmece etc.
19. Practici „spirituale” greşite: yoga, radiestezia, reiki, bioenergia etc.
Bibliografie selectivă:
· Manuale şi cursuri de teologie {Dogmatică, Morală, Bioetică, Liturgică)
· învăţătura de credinţă ortodoxă;
· Pr. Prof. V. Gordon, Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor, Edit. Sophia,
· Bucureşti, 2012;
· Pr.Prof.V.Gordon, Introducere în Catehetica ortodoxă, Sofia, Bucureşti, 2006;
· Pr.Prof.D.Călugăr, Catehetica ortodoxă, Renaşterea, Cluj, 2006 s.u.ed;
· Pr.Prof.N.Petrescu, Introducere în catehetică.Manuaî pentru seminarii, EIBMBOR,
· Bucureşti, 1976;
· Pr. Prof. L. Vidican-Manci, Cateheze la posturile de peste an on-line: www.mitropolia-clujului.ro.