În acord cu tematica omagială a acestui an, Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării organizează, în perioada 21 decembrie 2020 – 22 august 2021, Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, cu moto-ul „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”.
Concursul Național Catehetic se adresează copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile aflate în țară și diaspora românească, înscrise în Programul Național „Hristos împărtășit copiilor”, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie și altor educatori creștini. Concursul va consta în realizarea unui proiect de comunicare și schimb de experiențe și trăiri prin imagini, sunet și film de către copii sub îndrumarea preotului și a profesorilor. Proiectul va avea un caracter cultural, care se va putea direcționa și spre acțiuni filantropice sau de caritate, fiind realizat și implementat în întregime de copii.
Concursul își propune să contribuie la crearea unor legături între comunitățile din țară și cele din diaspora, subliniind, și prin aceasta, preocuparea constantă a Bisericii pentru păstrarea identității spirituale de limbă și neam, prin care se cultivă în sufletul tinerei generații din diaspora românească comuniunea cu România și cu poporul român.
Calendarul concursului:
- 21 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021 – transmiterea conceptului și promovarea concursului
- 15-31 ianuarie 2021 – conceperea (mini)proiectelor
- 01-28 februarie – desfășurarea activităților proiectate
- 01-15 martie – depunerea miniproiectelor la protopopiate
- 17-31 martie – evaluarea și premierea miniproiectelor la nivel de protopopiat
- 01-06 aprilie – transmiterea celor trei miniproiecte câștigătoare către eparhii
- 07-30 aprilie – evaluarea și premierea miniproiectelor la nivel de eparhie
- 28 aprilie-04 mai – transmiterea miniproiectelor câștigătoare (premiul I la nivel eparhial), a fișelor de evaluare individuală și colectivă, Sectorului Teologic-Educațional al Patriarhiei Române.
- 21 mai – Premierea miniproiectelor la nivel național
Biroul de presă și Biroul de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Clujului