În perioada 5-7 noiembrie 2023, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „Mai avem nevoie de bătrâni? Bătrânețe și înțelepciune, psalmodie și armonie”. Timp de două zile, ierarhi, zeci de profesori, teologi și oameni de cultură din țară și străinătate au dezbătut diferite teme și probleme de actualitate care se încadrează în tematica anului 2023, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
Ediția din acest an s-a desfășurat în format hibrid, atât în format fizic, cât și online. Deschiderea oficială a manifestării științifice a avut loc luni dimineața, 6 noiembrie, în aula facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a altor invitați. După deschiderea festivă, în după-amiaza zilei de luni și în decursul zilei de marți, 7 noiembrie, lucrările simpozionului au continuat atât la sediul facultății, cât și în mediul online, unde participanții s-au împărțit pe patru secțiuni: Teologie și Istorie, Muzicologie, Artă Sacră. De asemenea, o secțiune specială a fost dedicată și studenților doctoranzi.
Marți seara, 7 noiembrie, de la ora 18:15, în aula facultății, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, a participanților la lucrările simpozionului (prezenți fizic și online), a cadrelor didactice, a studenților și a altor invitați de seamă, pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul instituției de învățământ teologic clujean, a dat citire concluziilor generale ale simpozionului, referatele prezentate urmând a fi publicate într-un volum special.
Apoi, Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, dirijat de Doina Costin, a susținut un concert de muzică bisericească.
La final, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt duhovnicesc, a apreciat lucrările susținute în cadrul manifestării științifice și i-a felicitat pe organizatori și pe toți participanții.
La Simpozionul internațional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „Mai avem nevoie de bătrâni? Bătrânețe și înțelepciune, psalmodie și armonie”, au fost susținute peste 100 de referate. Au fost prezenți participanți din țară și străinătate, cadre didactice universitare, cercetători și doctoranzi din mai multe țări, conform decanului facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, care a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.
Evenimentul academic a fost organizat cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și face parte din suita de manifestări științifice ale facultății, proiectate pentru anul universitar 2023-2024.
În raportul-sinteză al Simpozionului, în urma prezentării referatelor și a discuțiilor generate de acestea, „fără pretenția de a fi exhaustivi în prezentarea lor și punând accent aici pe acele concluzii care au referință directă la tema simpozionului”, organizatorii au prezentat următoarele concluzii:
Secțiunea Teologie și Istorie
- În Vechiul Testament, conceptul de „bătrân” trebuie să fie citit în perspectiva veșniciei, înțelegând că anii, lungimea vieții, vin din partea lui Dumnezeu și trebuie trăiți ca dar care cere un răspuns;
- Există mai multe funcții ale bătrânului/ bătrâneții: învățător, sacerdot și judecător, dar mai presus de toate stă funcția de model; inventarierea textelor vetero-testamentare care vorbesc despre bătrâni scot la iveală o sumedenie de calități ale acestora;
- În Noul Testament, bătrânii/ prezbiterii sunt persoane din sfera cultului Bisericii, adeseori așezați aici prin hirotonie. Deși terminologia este încă fluctuantă, semnificațiile termenilor tind să se precizeze în forma pe care o avem noi astăzi;
- Din alte perspective, bătrânețea este mai ales o stare, un fel de a fi, nu ține întru totul de numărul anilor. Așa se face că există bătrâni încă tineri, dar și tineri deja îmbătrâniți. De aceea, vorbim doar despre “tinerețe veșnică”, nu și de “bătrânețe veșnică”;
- Științele sociale grupează persoanele vârstnice în 3 categorii: bătrânii tineri (65-75 de ani), cei cu adevărat bătrâni (75-85 de ani), bătrânii vârstei a IV-a (peste 85 de ani). Pe de altă parte, bătrânețea poate fi definită din mai multe perspective: medicală (biologică), psihologică, sociologică, teologică. Fiecare dintre acestea are particularitățile ei, provocările ei, dificultățile ei, soluții proprii.
- Adeseori, bătrânețea este definită azi prin termeni peiorativi: vârstă involutivă, reziduu biologic, naufragiu etc. Există un prestigiu al bătrâneții dar, în același timp, există și bătrâni lipsiți de eleganță, de bună cuviință, de politețe, cărora nu li se poate acorda respect doar în virtutea vârstei biologice. Chiar în cazul vârstei a treia, respectul trebuie câștigat!
- Din punct de vedere catehetic, se impune realizarea / organizarea unor cateheze intergeneraționale, în care – mai ales pe fondul provocărilor cu care se confruntă familia tradițională – tinerii să învețe împreună cu persoanele vârstnice, dar și de la acestea, elementele esențiale ale credinței; neexistând legătura dintre generații, nu se mai transmite atât de riguros tradiția moșilor și strămoșilor noștri; pe de altă parte, pentru persoanele vârstnice, care nu au o cateheză primită în tinerețe și care interacționează sporadic cu Biserica, fiind în același timp și sub influența secularizării, este nevoie de o atenție aparte, stabilită în funcție de fiecare caz specific.
- Persoanele în vârstă se află sub presiunea multor provocări etice și bioetice: îmbătrânirea ca proces ireversibil, boala și suferința, singurătatea și însingurarea, lipsa aproapelui, inactivitatea, apropierea morții și “artificializarea” acesteia etc. Suntem datori să ne îngrijim bătrânii cu atenție, cu bun simț și delicatețe, încercând să îi implicăm în activități pentru a se simți utili, oferindu-le – atunci când este cazul – șansa paliației. Deloc în ultimul rând, este nevoie sa ne educăm tinerii în vederea îngrijirii vârstnicilor, fie din familia proprie, fie dinafara acesteia, dat fiind faptul că “dacă un membru suferă, toate membrele suferă” (1 Cor. 12, 26), iar noi, asemenea lui Hristos, „suntem datori să ne punem sufletele pentru frați” (1 In. 3, 16).
- Așteptările legitime ale bătrânilor atunci când intră într-un centru pentru bătrâni (și anume, să găsească afecțiune, empatie, dragoste, respect, comunicare etc.) nu pot fi onorate, în cea mai mare parte dintre cazuri, decât acolo unde instituțiile de acest fel se întemeiază pe preceptele Evangheliei;
- De la bătrâni ne vine un ajutor neprețuit și în medicină; „leacurile băbești” (în termen tehnic, medical, etnoiatria sau medicina populară) își păstrează până astăzi, în multe cazuri, funcționalitatea și eficiența.
- Într-un fel de răspuns la zicerea Părintelui Arsenie Papacioc, unele contribuții au dovedit că există bătrâni care și știu, și pot, și vreau. Bătrânețea biologică/ medicală nu este întotdeauna o piedică în calea faptelor mărețe;
- Există o relație complementară între teologie și doxologie în Biserica Ortodoxă; această relație este subtilă, datorită faptului că traduce conținutul dogmatic în imne poetice sau cântări de cult; la rândul lor, aceste imne poetice sau aceste cântări de cult sunt consecința unei experiențe harice;
- Imnul este purtător, și tălmăcitor în același timp, al doctrinei creștine și al vieții ecleziale; psalmii reprezintă fondul de aur al cultului ortodox; „în Psalmi vorbește numai Hristos” (Fer. Augustin), de aceea, Psaltirea este un tezaur pe care trebuie să îl păstrăm cu mare grijă;
- Pricesnele (sau cântece de inspirație populară), unele dintre ele având ritm de vals, tango, marș, cântec funebru etc., trebuie analizate foarte atent și chiar cenzurate, acolo unde este cazul, pentru că aduc mai degrabă deservicii cultului creștin și participării credincioșilor în duh ortodox la acest cult;
Secțiunea Muzicologie
- Muzica bisericească este un mijloc de educație și propovăduire. Ea este folosită pentru educarea credincioșilor, pentru transmiterea învățăturilor teologice și pentru propovăduirea prin intermediul melodiilor și al textelor imnografice. Muzica bisericească și teologia sunt intrinsec legate. Muzica bisericească, prin textele imnografice, transmite învățătura de credință și contribuie la înțelegerea acesteia. De asemenea, sporește atmosfera de rugăciune.
- Muzica de pe pământ este un preludiu pentru muzica cerească: Musica praeludium vitae aeternae.
- În secolele XIX-XXI au fost numeroși muzicologi români care s-au preocupat de studiul muzicii bisericești din România și au avut contribuții substanțiale la publicarea unor manuscrise muzicale, la elaborarea unor materiale și studii de specialitate. Prin această acțiune conjugată s-au pus bazele unei prestigioase școli de bizantinologie.
- Rezultatele cercetărilor din domeniul bizantinologiei românești au fost accesibilizate prin organizarea de conferințe și simpozioane tematice și prin publicarea unor reviste de specialitate, stimulând diverse direcții de cercetare și stârnind astfel interesul tinerilor cercetători. Toate aceste preocupări de factură muzicală sunt de o foarte mare importanță pentru muzicologia noastră bizantină, contribuind totodată la recunoașterea ei internațională.
- În decursul ultimelor două secole, muzica bisericească românească a experimentat transformări semnificative, fiind influențată de transformările culturale și artistice, care au modelat repertoriul.
- În interiorul bisericilor, în timpul slujbelor, se cântă o muzică profundă și evocatoare, care împlinește un rol esențial în devoțiunea creștină. Textele imnografice, interpretate de cântăreții bisericești, reprezintă o legătură directă între credincioși și Dumnezeu, servind ca o punte între pământ și cer.
- Un aspect esențial al cântărilor bisericești este legătura lor cu istoria și tradiția Bisericii. Multe dintre aceste cântări au rădăcini adânci în istorie și au fost transmise din generație în generație, contribuind astfel la păstrarea și generalizarea învățăturilor religioase. Imnurile și cântările bisericești, unele dintre ele compuse cu secole în urmă, reprezintă o comoară imnografică care continuă să fie folosite în Biserică. Ele nu sunt doar simple melodii, ci și texte imnografice care poartă în ele teologie, rugăciune și învățătură.
Secțiunea Artă Sacră
- Sesiunea de comunicări științifice ale cadrelor didactice, cercetătorilor și doctoranzilor de la această secțiune s-a pliat pe tematica simpozionului internațional, punând în centrul atenției chipul omului în diferite ipostaze, cu precădere menționându-se valoarea tradiției înaintașilor noștri ce au stat ca modele și exemple pentru generațiile mai tinere. Tematica secțiunii s-a ordonat pe trei direcții: iconografie creștină, restaurarea bunurilor culturale și creație artistică proprie.
- Cei de odinioară au fost elogiați prin puterea lor călăuzitoare și prin exemplu dăruit peste veacuri, atât în ceea ce privește arta de sorginte sacră, creștină, cât și cea de factură laică.
- Diversitatea subiectelor prezentate în aria artei iconografice au inclus reprezentarea unor modele ale senectuții ce impune: respect, tradiție, înțelepciune, sfințenie și credință, vizând de pildă tipologia Celui Vechi de Zile, a Proorocilor – Ilie și Zaharia, dar și a sfintelor femei Ana și Elisabeta, modele de stăruință și de rugăciune.
- Autoportretul reflectat în pictură, imagine concretă a omului transpus iconic, începând din anii tinereții și ajungând la cei de la amurgul vieții, a fost analizat și prezentat în: etape, tehnici, stiluri și modalități plastice de abordare diversă, subliniind prin analogii, concordanțe, similitudini importanța valorilor arhetipale, a tradiției plastice, canonicitatea perpetuată de-a lungul veacurilor artistice pe care se gravează cuceririle prezente.
- În secțiunea conservării și restaurării obiectelor artistice de cult, a veșmintelor sacerdotale de tip prapur și epitrahil, a cărților, icoanelor proorocilor, sau a celor cu tematică marială, precum Maica Domnului cu Pruncul, s-a pus accentul pe înțelegerea din punct de vedere metodologic a principalelor etape de lucru, dar mai cu seamă a importanței investigațiilor de tip noninvaziv, nedistructiv, prin puține intervenții ce au inclus respectarea metodelor admise de către specialiști, astfel încât un obiect sacru să își recâștige printr-un laborios proces de restaurare (plin de acrivie și răbdare), frumusețea de altă dată, trecând așadar prin etape și mijloace specifice unui restaurator.
- Creația artistică de factură tradițională, dar și modernă, actuală ne-a dat prilejul întâlnirii cu valorile eterne ale artei naționale și universale, ale preluării motivelor arhaice, ancestrale făurite cu știință și cu simțul frumosului de cei de dinaintea noastră, regăsite și exprimate în modalități plastice: inedite, particulare, autentice, semnificative.
- Tematica multiplă, majoră a făcut posibilă comunicarea, dialogul onsite și online al participanților ce s-au îmbogățit reciproc, conlucrând împreună: dascăli, restauratori, cercetători, precum și studenți, masteranzi, doctoranzi într-o atmosferă: benefică, fertilă, cordială, edificatoare.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului
