Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat miercuri, 24 aprilie 2024, un concert de cântări din perioada Triodului, sub coordonarea părintelui lect. univ. dr. Daniel Mocanu.

Evenimentul a avut loc de la ora 19:00, în paraclisul Facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”.

Concertul a fost susținut de următoarele coruri din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă (FTO): Corul bărbătesc al FTO, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, Grupul vocal psaltic, Grupul vocal „Sotirios”, Grupul vocal „Sfânta Casiana” și Grupul vocal „Sfântul Sava”, precum și Corul mixt „Oremus”, compus din studenți și studente de la facultatea de teologie și de la alte facultăți clujene, coordonat și dirijat de pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu.

La concert au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia – decanul facultății, profesori ai instituției de învățământ teologic, numeroși studenți și credincioși clujeni.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe cei implicați în organizarea evenimentului.

Concertul se încadrează în seria de manifestări dedicate Centenarului învățământului teologic ortodox universitar clujean (1924-2024).

Scurt istoric al instituției de învățământ

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îşi are începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de către vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Ivan.

După o istorie frământată, în care activitatea institutului a fost chiar sistată (între 1952-1990), potrivit protocoalelor încheiate între Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română, începând din anul universitar 1992-1993, Institutul Teologic din Cluj, reînființat în 1990, a fost integrat în Universitatea Babeş-Bolyai, primind numele de Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.

Din luna decembrie a anului 2013, Facultatea de Teologie Ortodoxă își desfășoară activitatea în Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, situat pe strada Episcop Nicolae Ivan, în cartierul Mărăști.

Piatra de temelie a Campusului a fost pusă pe 23 mai 2011. Clădirea noului sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă este la ora actuală cea mai modernă din ţară, cu săli de curs, bibliotecă, capelă, laboratoare de restaurare și pictură, amfiteatre, o aulă modernă, cu peste 350 de locuri, și birouri pentru corpul profesoral.

Campusul este ridicat pe un teren de circa 5.000 de metri pătraţi oferit de Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Local Cluj-Napoca în memoria Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul Eparhiei reînființate a Clujului şi al primei Academii Teologice Ortodoxe. Alături de noul sediu al Facultăţii de Teologie este construit un cămin pentru studenţi, cu o capacitate de 100 de locuri, inaugurat în anul 2016. În viitorul apropiat urmează a se construi un al doilea cămin.

Construcția întregului edificiu universitar a fost realizată prin implicarea directă și jertfelnică a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

În prezent, Facultatea oferă 4 specializări la nivel licență: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Asistență Socială și Artă sacră; 6 specializări la nivel master: Bioetica – Morală, Etică şi Deontologie, Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, Istoria religiilor – Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam), Doctrină, Hermeneutică şi Istorie Bisericească, Pastoraţie şi viaţă liturgică, Artă Sacră – conservarea, restaurarea şi crearea bunurilor cultural; 11 specializări la nivel doctorat: Spiritualitate Ortodoxă, Muzică bisericească și Ritual, Teologia Vechiului Testament, cu elemente de arheologie biblică și limbă ebraică, Studiul biblic și exegetic al Noului Testament, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu noțiuni de paleografie, Misiologie și Ecumenism, Istorie Bisericească Universală, Morală Creștină, Teologie Pastorală și Drept Canonic Ortodox și Teologie Fundamentală (Apologetică).

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close