În ajunul Praznicului Bunei Vestiri, luni, 24 martie 2025, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, a fost oficiată slujba Pavecerniței Mari unită cu Vecernia, cu prilejul hramului Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, precum și al proclamării locale a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română.
Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, precum și a numeroși credincioși.
La final, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat că sărbătoarea Bunei Vestiri nu este doar un eveniment al trecutului, ci și un îndemn viu la credință, ascultare și slujire. Dumnezeu nu forțează libertatea omului, ci îl onorează, chemându-l să devină partener într-o lucrare sfântă. Așa cum Fecioara Maria a primit voia lui Dumnezeu cu deplină încredere, tot astfel suntem și noi chemați să răspundem cu credință misiunilor pe care ni le încredințează. Pornind de la această învățătură, Preasfințitul Benedict a amintit momente importante din istoria recentă a Mitropoliei Clujului, în care misiunea Bunei Vestiri continuă să se împlinească prin cei ce slujesc cu devotament:
„Chiar dacă Dumnezeu poate să facă orice, El respectă libertatea omului și nu trece peste ea, îl cinstește, cerând credință din partea lui atunci când când vine vorba de o misiune sfântă.
Credința nu este doar un test din partea lui Dumnezeu, ci este o cinstire din partea Lui, ca omul să participe la ceea ce Dumnezeu vrea să facă cu el, în calitate de partener. Îi spune Fecioara Maria arhanghelului: „Fie mie după cuvântul tău!” – de acolo începe lucrarea lui Dumnezeu. Arfi putut să se dea înapoi, înțelegând că ceea ce va urma nu va fi ușor, însă voia lui Dumnezeu era pentru ea cel mai important lucru; voia lui Dumnezeu, înțelegând că orice drum înseamnă (stând în voia lui Dumnezeu) că în ciuda resurselor puține, El va face cele neputincioase în putere, și cele cu lipsă le va plini cu harul Său. De-atunci a-nceput lucrarea de mântuire prin care Fecioara Maria s-a arătat slujitoare, primind voia lui Dumnezeu, făcându-se parteneră al acestei lucrări de mântuire pentru umanitatea întreagă și călătorind de acum împreună cu El, în orice condiții, înțelegând că cel mai mare câștig este să slujească.
Sărbătoarea Bunei Vestiri, pornind de la această descriere a evenimentului, dar suprapusă, sau prelungită mai degrabă sub chipul paradigmei misionarului, o asociem istoriei locale, a noastră. E vorba de Mitropolia Clujului, care într-o zi de 25 martie 2006 își întroniza primul mitropolit: vrednicul de pomenire mitropolitul Bartolomeu Anania, față de care ne manifestăm recunoștința și reverența cuvenită, cerând lui Dumnezeu pentru dânsul odihnă în Împărăția Sa, dar și pentru noi cei care am rămas pe drumul misiunii.
Tot într-o zi de 25 martie, a anului 2011 a fost întronizat părintele noastru mitropolit Andrei, ca cel de-al doilea întâistătător al reînființatei mitropolii de la Cluj. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest dar pe care l-a făcut în acel moment pentru eparhia noastră prin părintele mitropolit, și pentru toată lucrarea cea bună desfășurată în tot acest răstimp, până la tipul prezent.”
Evenimentele dedicate proclamării canonizării continuă marți, 25 martie, de Buna Vestire, care marchează totodată și 19 ani de la reînființarea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Începând cu ora 9:30, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, de către un sobor de 11 ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
La finalul slujbei va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction, prin citirea Tomosului Sinodal de Canonizare, prezentarea icoanei Sfântului și intonarea troparului de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca dirijat de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu.
Slujbele vor fi transmise în direct pe TRINITAS TV, Radio Renașterea, Doxologia și pe canalele oficiale online ale postului de radio.
De la ora 19:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, va fi proiectat în premieră națională documentarul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”, realizat de Trinitas TV. La eveniment vor lua cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa și Andrei Bândilă, realizatorul filmului.
Potrivit Sinaxarului Bisericii Ortodoxe Române, pomenirea Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction se face în fiecare an la data de 8 martie, ziua trecerii sale la Domnul. Hotărârea de canonizare a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 20-21 iunie 2023, fiind înscris împreună cu alți 15 mărturisitori și duhovnici români ai secolului XX în rândul sfinților. Prima proclamare solemnă a canonizării a avut loc la Catedrala Patriarhală din București, în data de 4 februarie 2025, urmând ca în fiecare eparhie de care sfinții canonizați au fost legați prin slujire sau martiriu să se organizeze proclamări locale.
Sfântul Liviu Galaction s-a născut în 16 mai 1898, în localitatea Cristian, județul Brașov. A fost preot, profesor, rector al Academiei Teologice din Cluj și slujitor statornic al credinței ortodoxe. A fost arestat în 1958 și a trecut la cele veșnice în temnița de la Aiud, în 8 martie 1961, în urma suferințelor îndurate pentru Hristos. Trupul i-a fost aruncat în groapa comună a martirilor. Pentru iubirea sa jertfelnică față de Hristos și pentru mărturisirea dreptei credințe, Biserica l-a așezat în rândul sfinților mucenici.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Viorica Văscu / Radio Renașterea
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului