Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul, primesc zeci de cete de colindători din cele două județe ale Eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și din alte zone ale țării.

Miercuri, 18 decembrie 2024, în prima parte a zilei, printre colindătorii care au pășit pragul reședinței se numără: un grup de agenți de la Poliția Locală din Cluj-Napoca, un grup de tineri din cadrul Ligii Studenților Cluj, grupuri de credincioși din parohiile Bobâlna, Vultureni, Dumbrăveni, Ragla, Grupul „Flori din Apuseni” și Corul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, dirijat de medicul rezident Vlad Eniu, care este și dirijor și coordonator al Orchestrei Mediciniștilor „Medstrings”.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat tuturor câte un cuvânt duhovnicesc despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, ierarhul le-a mulțumit pentru frumoasele colinde, i-a felicitat pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești și le-a adresat îndemnuri duhovnicești, însoțite de îndătinatele urări de sărbători. Ca răsplată pentru colind, Mitropolitul Andrei le-a oferit copiilor pachete cu dulciuri și cărți de rugăciune, iar adulților cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2025.

În după-amiaza zilei, au mai colindat și alte cete, printre care: un grup de elevi de la Școala Gimnazială Cămărașu, un grup de credincioși din Parohia Sălișca, Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români – filiala Dej (LTCOR Dej) și grupul de copii al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, coordonat de prof. Cristina Beldean Moșuțan.

Conform tradiției, în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cei doi ierarhi primesc zeci de cete de colindători din cele două județe ale Eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și din alte zone ale țării.

Primii colindători de anul acesta au venit la Centrul Mitropolitan încă de săptămâna trecută și continuă să vină până la Crăciun.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa și Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close