„Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”.
(Iacov 5, 15)
Cu nostalgie îmi aduc aminte că, din tinereţea mea, la praznicul Adormirii Maicii Domnului făceam pelerinaj pe jos, dimpreună cu mulţi credincioşi, la o mănăstire închinată Născătoarei de Dumnezeu. Pe vremea aceea erau potrivnici de natură ideologică, cum şi astăzi sunt potrivnicii de natură secularistă, dar ce importanţă avea? Pelerinajul, şi participarea la slujbe ne făcea bine, iar când plecam acasă, sufletul ne era plin de bucurie, şi cântam cu toată convingerea: „În suflet ducem credinţă, / Dragoste şi pocăinţă, / În suflet ducem tărie, / Şi cerească bucurie. / Niciodată n-om uita, / Marie dragostea ta, / Ci ne vom ruga mereu, la Maica lui Dumnezeu”.
Oamenii mergeau și merg la Praznicul Maicii Domnului cu bucuriile şi necazurile lor. Şi una dintre marile încercări este boala. Adresându-se lui Dumnezeu, Psalmistul David zicea că El este „Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, Cel ce vindecă toate bolile tale; Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta” (Psalmul 102, 3-4). Iar Maicii Domnului îi zic credincioşii: „Am venit Măicuţă, să te mai vedem, / Să-ţi spunem necazul pe care-l avem”.
Noi ştim că Dumnezeu l-a făcut pe om tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor. Zice cartea Facerii că Dumnezeu „a privit toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facerea 1, 31). Şi de unde, atunci, suferinţa, boala, neputinţa şi moartea? Păcatul neascultării este originea lor: „Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facerea 2, 17). Şi bietul om n-a ascultat şi a mâncat.
Sfântul Apostol Pavel face legătura între lanţul de nenorociri care au intrat în lume, datorită păcatului şi finalizarea lor prin moarte: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5, 12). Suferinţa şi boala sunt precursoare ale morţii, şi noi ne rugăm Domnului Hristos şi Maicii Sale să le curme şi să le îndepărteze cât de mult de la noi.
E drept că acum pe pământ sănătatea este un „un echilibru provizoriu între forţele vieţii şi alte forţe care i se opun, cele dintâi neavând decât o fragilă supremaţie”[1]. Dar Doctorul cel Mare este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care intervine prin rugăciunile Maicii Sale. Spune Sfântul Chiril al Ierusalimului că „în limba ebraică «Iisus» înseamnă «Mântuitor», iar în limba greacă «cel care vindecă». Căci El este doctorul sufletelor şi al trupurilor şi tămăduitorul celor ţinuţi de duhuri rele. El vindecă şi ochii orbilor, dar în acelaşi timp luminează şi minţile. Este doctorul şchiopilor, dar îndreaptă şi picioarele păcătoşilor spre pocăinţă. Spune paraliticului «să nu mai păcătuieşti»; dar spune şi «ia-ţi patul tău şi umblă». Pentru că trupul lui se paralizase din pricina păcatului sufletului, a vindecat mai întâi sufletul ca să aducă prin asta vindecare şi trupului”[2].
Pe Maica Domnului o rugăm să intervină la Mântuitorul pentru noi. În Condacul al 13-lea de la Acatistul Maicii Domnului îi ziceam: „Vindecă neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Alungă de la noi toată răutatea şi întristarea. Dăruieşte-ne sănătate şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de munca cea veşnică”[3].
Iar în Acatistul Buneivestiri îi cerem să ne scape „de boală, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi, de toate durerile şi de toată îmbulzeala”[4]. Maica Domnului acţionează prin Domnul Hristos, aşa cum a făcut şi la nunta din Cana Galilei: „Faceţi orice vă va spune!”, le-a zis celor ce slujeau (Ioan 2, 5), şi apa s-a transformat în vin.
Hristos rămâne singurul Doctor, Maica Domnului şi sfinţii sunt intermediari, în numele Său. De-a lungul celor două mii de ani de creştinism însă, s-a constatat cât de eficiente sunt rugăciunile Maicii Domnului către Fiul său, şi câte minuni de vindecare s-au făcut în locurile închinate ei şi prin intermediul icoanelor ei făcătoare de minuni, inclusiv prin cea de la Nicula.
Dintre toate terapeuticile creştine, „prima este rugăciunea, căci ea este temeiul şi însoţitoarea necesară a tuturor celorlalte şi are împotriva bolilor o eficienţă deosebită”[5]. Sfântul Iacov este foarte limpede în acest sens: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Această povaţă ne îndeamnă să ne rugăm pentru cei bolnavi şi, în acelaşi timp, să săvârşim pentru ei Taina Sfântului Maslu. Iar pelerinajul la mănăstire are şi rolul acesta: „Cei bolnavi vin cu credinţă, încărcaţi de suferinţă, / Vin vărsând lacrimi amare, să primească vindecare.”
Actualmente, epidemia de coronavirus, care a cuprins lumea întreagă, este cea pentru care ne rugăm ca Maica Domnului să o înlăture. Pandemia de COVID-19 a dat peste cap viaţa normală a omenirii şi o rugăm pe Născătoarea de Dumnezeu să intervină la Domnul Hristos, Doctorul cel Mare, ca să-I fie milă de noi şi să înlăture această epidemie.
Ne aducem aminte că între anii 1918-1919 a bântuit gripa spaniolă, făcând între 50 şi 100 de milioane de victime. Ne rugăm bunului Dumnezeu ca epidemia de acum să nu facă acelaşi lucru. Imunitatea oamenilor de atunci era însă slăbită de primul război mondial, iar condiţiile de trai erau precare. Or, lucrul acesta nu se întâmplă acum.
Credem că pentru îndepărtarea ei, pe lângă toate mijloacele sanitare folosite, e nevoie şi de rugăciune şi de post. Citim în Sfânta Scriptură, în cartea Proorocului Iona, că la un moment dat Dumnezeu hotărâse distrugerea cetăţii celei mari a Ninivei. Ce au făcut ninivitenii? „Din porunca regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis acestea: oamenii şi animalele, vitele mari şi mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă; Iar oamenii să se îmbrace cu sac și către Dumnezeu să strige din toată puterea și fiecare să se întoarcă de pe calea cea rea și de la nedreptatea pe care o săvârșesc mâinile lui” (Iona 3, 7-8). Rezultatul? Dumnezeu i-a cruțat pe oameni!
Dacă contemporanii noștri ar face același lucru, credem că Dumnezeu ar fi milostiv cu această lume care se confruntă cu mari probleme, și întâi de toate cu pandemia de coronavirus. Oricum, noi ne rugăm Domnului Hristos și Maicii Domnului să ne izbăvească de epidemia prezentă în lume.
Exemplele pozitive sunt multe. Vrednicul de pomenire Părinte Petroniu Tănase ne-a lăsat cartea „Icoane smerite”. Printre chipurile de oameni credincioși menţionaţi este și cel al Părintelui Ilarion Ionică, economul mănăstirii Sihăstria. La 86 de ani, mergând cu boii la pădure, i-a căzut un buștean peste el și i-a rupt piciorul.
Credea că i-a venit sfârșitul și se ruga mereu la Maica Domnului. „Într-o noapte, pe când se ruga, intră în chilie o doamnă care, i s-a părut lui, era o doctoriță din Târgu Neamț: «De ce plângi, părinte Ioane?» îl întrebă ea. «Plâng, doamnă doctor, că mi s-a rupt piciorul și nu se mai tămăduiește, și iată că o să mor nepregătit». – «Nu plânge, că o să te faci bine…»”[6]. Și s-a făcut! Era Maica Domnului.
Ar părea o întâmplare banală, dar nu este. Intervențiile Maicii Domnului sunt multe, și ele ne dau curaj și nouă să apelăm la ajutorul ei cu toate necazurile noastre. De data aceasta ne rugăm pentru lumea întreagă cuprinsă de epidemia de coronavirus.
Ne folosim și de Tainele tămăduitoare ale Bisericii: Spovedania și Maslul. Spovedania ne împărtășește harul iertării păcatelor săvârșite după Botez, dacă ne căim și ne mărturisim sincer. Iar Sfântul Maslu ne împărtășește harul tămăduirii trupești în primul rând, dar și al celei sufletești[7]. Și încă o dată amintim îndemnul Sfântului Iacov: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 14-16).
Dorim ca postul Maicii Domnului, și pelerinajul la Mănăstire, să ne fie de folos tuturor. Și la sfârșit să putem cânta din toată inima: „Maică tu ne-ai ajutat, / De-am făcut ce ni s-a dat. / Ne-am ușurat sufletul, / Ne-am îndreptat umbletul”.
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2005, p. 9.
[2] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1943, p. 236.
[3] Ceaslov , E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1973, p. 336.
[4] Ibidem, p. 314.
[5] Jean-Claude Larchet, op. cit., p. 97.
[6] Ieromonah Petroniu Tănase Icoane smerite, Editura Bizantină, București, 2002, p. 106.
[7] Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, E.I.B.M.B.O.R., București, 1979, p. 456.
*Articol apărut în Revista Renaşterea, serie nouă, anul XXXI, nr. 8 (364), august, Cluj-Napoca, 2020, pp. 1-2.
Foto credit: Arhiva Mitropoliei Clujului / Darius Echim
