Părintele Benedict s-a născut într-o zi de toamnă târzie, pe 21 octombrie 1904, în satul Domnești, comuna Pufești, județul Vrancea. Părinții au ales să-l cheme Vasile. Ca toți preoții de vocație, a simțit dragoste pentru cele sfinte încă din tinerețe, a studiat teologia la Chișinău și București și a făcut studii de specialitate la celebra Facultate de Teologie din Strasbourg. Acolo își va lua și doctoratul, aducând asupra sa aprecieri din partea teologilor din țară.
Era apropiat de episcopul Visarion Puiu, iar în acele timpuri mișcarea legionară era foarte activă în rândul tinerilor. Episcopul era interesat de ortodoxia întâlnirilor, de calitatea credinței, prin urmare l-a trimis pe tânărul teolog să asiste la întâlniri și să-l informeze despre cele întâmplate. Participările succesive la aceste reuniuni i-au adus părintelui Benedict multe neplăceri după instalarea regimului comunist.
În 1943 a fost ales episcop de Hotin, dar nu a fost înscăunat niciodată pentru că Mihai Antonescu a invalidat alegerea. Aceștia sunt anii în care părintele se apropie din ce în ce mai mult de „Rugul Aprins”, mișcare mistică, unde intelectuali aleși ai acelor timpuri se adunau[1].
Între 1946-1947, „Rugul aprins” a avut doar reuniuni religioase, iar invitatul preferat era preotul rus Ioan Culîghin, care le vorbea participanților despre rugăciunea inimii și viața mistică la părinții de la Optina.
Părintele Petroniu Tănase, cunoscând foarte bine viața arhimandritului Benedict, spunea următoarele: „Dar într-o vreme în care stăpânirea comunistă era la putere, persoana părintelui Benedict apărea ca un corp străin, ca o piatră de poticnire. Nu era pe plac mai-marilor vremii, politica lui fiind politica Sfintei Biserici. Putea să fie profesor de teologie emerit, și nu a fost; putea să fie episcop sau mitropolit, dar nu a fost”.[2]
Și el a fost unul dintre numeroșii preoți batjocoriți de regimul de tristă amintire, dar a suferit până la sfârșit, a suferit în tăcere și a dobândit cununa înțelepciunii. Cu toate cele îndurate, părintele a trecut la cele veșnice la venerabila vârstă de 86 de ani, în 1990.
Despre el se spune că era căutat de intelectualii vremii, dar mai ales de tinerii studenți, ceea ce dovedește că era un sfătuitor înțelept. Despre sfatul înțelept și despre consecințele lui ne vom strădui să vorbim astăzi.
În primul rând să ne apropiem de termenul „înțelepciune”. Ce înseamnă și unde îl găsim în Sfânta Scriptură ?
Înțelepciune vine de la grecescul „sophia”, care înseamnă putere superioară de pătrundere și înțelegere a lucrurilor, a ideilor, a tainelor lumii. E una din cele mai frumoase virtuți pe care omul le poate dobândi în viață.
Această virtute, înțelepciunea este darul lui Dumnezeu. El este dat celor care se roagă și-l cer. Psalmistul David întărește: „Învață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune” (Ps. 89, 14). Mai important decât ce am spus la început, înțelepciunea este atribut dumnezeiesc :
„Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut ! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.” (Ps.103, 25) Lumea a fost făurită cu înțelepciune și doar o minte înțeleaptă o poate înțelege.
Înțeleptul Solomon a cerut de la Dumnezeu doar înțelepciune și se spune că nu avea egal în cuprinderea lucrurilor. În Pilde 1, 7, mărturisește: „Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii; cei fără minte disprețuiesc înțelepciunea și stăpânirea de sine”. Cu alte cuvinte, drumul spre dobândirea ei este respectarea poruncilor dumnezeiești. Cunoașterea și împlinirea lor este începutul înțelepciunii.
Părintele Benedict este un model pentru toți care doresc să aibă o viață densă, opusă superficialului, opusă nimicniciei. Înțelepciunea este inteligența luminată de harul lui Dumnezeu.
În volumul al VIII-lea al Filocaliei găsim aceste cuvinte: „Dreptul care are și înțelepciune este asemenea lui Dumnezeu. Și semnul înțelepciunii acesta este : că înțeleptul este sfetnic bun tuturor. Înțeleptul nu grăiește niciodată cu asprime, nici nu se iuțește, ci toate cuvintele lui sînt line și cu bună primire și veselesc inima celor ce le aud pe ele. Înțeleptul chiar de va fi în treaptă înaltă nu se trufește, nici nu se mândrește, ci și mai mult se smerește, urmînd Mielușelului lui Dumnezeu, Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, silindu-se a împlini poruncile Lui”.[3]
Înțelepciunea e de mare preț, ea sintetizează iubirea și smerenia. E nobilă și înnobilează. Chipul celui înțelept e bineplăcut lui Dumnezeu și oamenilor. El nu se socotește pe sine înțelept, nu el spune despre sine că e înțelept, ci înțelepciunea izvorăște din el, e simțită de cei din jur, iar el o asumă cu smerenie.
Revenind la textul filocalic, observăm că înțeleptul se aseamănă cu Dumnezeu. Așa cum Dumnezeu îi bucură pe toți, și cel înțelept o face. În el se împletesc armonios, blândețea, cumpătarea, smerenia și ascultarea de cele sfinte, de poruncile Domnului.
Reținem că părintele Benedict Ghiuș a fost un apreciat preot al secolului trecut, personalitate care inspiră și astăzi și care a adus pe mulți, prin sfatul său, la Biserica Domnului.
În lumea noastră sunt mulți oameni inteligenți, dar câți dintre ei sunt înțelepți? Bineînțeles, înțelepciunea nu exclude inteligența, dimpotrivă, dar, să fim convinși, inteligența nu e sinonimul înțelepciunii. Prin lucrarea harului, înțelepciunea este o formă de gândire superioară inteligenței, iar părintele Benedict Ghiuș a fost dăruit cu ea.
Părintele Petroniu Tănase, starețul schitului Prodromu din Muntele Athos va fi subiectul catehezei viitoare.
Pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci
Inspector eparhial pe probleme de catehizare parohială
____________________________
Toate catehezele pot fi citite, integral, AICI
____________________________
[1]Pr. Sofian Boghiu, „Amintiri despre părintele Benedict Ghiuș, din închisori și din Rugul Aprins”, https://fericiticeiprigoniti.net/benedict-ghius/2185-amintiri-despre-parintele-benedict-ghius-din-inchisori-si-din-rugul-aprins, accesat 22 iulie 2019;
[2] Petroniu Tănase, Icoane smerite, p. 43;
[3] Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini, trad. din grecește de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, selecția textelor de Georgeta-Anca Ionescu, Humanitas, București, 2018, p. 269.
