


Părintele Mitropolit Andrei, prezent la prima ședință din anul 2020 a preoților clujeni
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat miercuri, 23 ianuarie 2020, la prima ședință din acest an a preoților din Protopopiatul Cluj II. Întâlnirea a debutat la...
Prevenirea, identificarea și raportarea cazurilor de trafic de persoane și exploatare sexuală, în atenția preoților din Arhiepiscopia Clujului
Întrucât pregătirea continuă a clerului este o componentă esenţială în misiunea Bisericii, iar preotul, în calitatea lui de părinte duhovnicesc şi de păstor de suflete poate contribui, prin tact şi experienţă, la prevenirea și combaterea unor fenomene sociale care pot...
Profilul duhovnicesc al candidaților pentru scaunul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Maturitatea și seriozitatea unei instituții se probează cel mai bine în momentul alegerii persoanelor menite să o conducă și să o reprezinte în fața oamenilor și, de ce nu, și în fața lui Dumnezeu. Pentru Biserică episcopul reprezintă treapta cea mai înaltă a slujirii...
Mitropolitul Clujului a sfințit iconostasul Paraclisului Parohiei românești din Passau-Vilshofen, Germania
În Duminica a XXIX-a după Rusalii (a celor 10 leproși), 19 ianuarie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia românească...