Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi-a sărbătorit marți, 21 mai 2019, hramul istoric, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Altarul de vară din curtea Catedralei de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

La finalul slujbei, Patriarhul României i-a premiat și i-a felicitat personal pe câștigătorii a trei concursuri naționale: Concursului naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, Concursului naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei” şi ai Concursului naţional de folclor „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc”. Tinerii misionari câștigători din fiecare eparhie, însoțiți de cei care i-au îndrumat, au fost premiați de Părintele Patriarh Daniel cu diplome, medalia omagială și premii în bani, după cum informează Basilica.ro, Agenția de Știri a Patriarhiei Române.

Concursul „Hristos: sufletul satului meu” a fost dedicat copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul Național „Hristos împărtășit copiilor”.

În cadrul acestui concurs, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a fost reprezentată de câștigătorii locului I la etapa eparhială, și anume: Grupul Parohiei ,,Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” și al Colegiului Național Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, coordonat de părintele Iacob Cismaș și de doamna profesoară Ionița Timiș, precum și Grupul Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Feldru, Protopopiatul Năsăud, coordonat de părintele Ioan Clapa, având sprijinul domnului  profesor Daniel Paneș, precum și al membrilor Cercului de pictură din cadrul parohiei.

Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena – Hramul istoric al Catedralei Patriarhale din București #LIVE #21Mai #HristosAÎnviat

Publicată de TRINITAS TV pe Luni, 20 mai 2019

 

Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu” a fost organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române și de Biroul de catehizare a tineretului din cadrul acestui sector, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, cu prilejul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Concursul s-a adresat școlarilor, liceenilor, elevilor seminariilor și liceelor teologice ortodoxe din cadrul Patriarhiei Române, iar lucrările înscrise în etapa națională vor intra într-un proces de selecție pentru publicare într-un volum.

Mai multe detalii despre premierea câștigătorilor celor trei concursuri naționale AICI 

Photo Credit: Basilica.ro, Ziarul Lumina

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close