În cadrul unei seri de rugăciune și lectură, joi, 21 octombrie 2021, de la ora 18:00, în Sala Crucilor din cadrul Aşezământului Bisericesc din München (Aubing), a fost prezentată cartea „Spovedanie şi comuniune” (Beichte und  Kommunion) a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Volumul a fost tradus recent în limba germană de teologul evanghelic dr. Jürgen Henkel, Doctor Honoris Causa al Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Lansare de carte a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a altor invitați. De asemenea, cei doi ierarhi au săvârșit o slujbă de pomenire pentru Episcopul Gurie Georgiu și Episcopul Vasile Flueraș.

Prezentarea de carte a fost organizată de Institutul germano-român pentru Teologie, Ştiinţă, Cultură şi Dialog  „Ex Fide Lux ”, cu sediul în Nürnberg, în cooperare cu Institutul de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Ludwig Maximilian” din München şi cu Centrul Bisericesc München.

Evenimentul s-a desfășurat în limba germană, cu participarea autorului, traducătorului și a altor invitați de seamă. Au luat cuvântul și au prezentat cartea: Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, pr. prof. dr. Daniel Benga și prof. dr. Athanasios Vletsis, ambii cadre universitare la Institutul de Teologie Ortodoxă din München.

Cartea „Spovedanie şi comuniune” pune în evidenţă practica îndrumării duhovniceşti la Sfinţii Părinţi şi în Tradiţia Ortodoxă.

„L-am cunoscut pe Mitropolitul Andrei pe când era încă arhiepiscop la Alba Iulia. Mi-a oferit această carte în 1998, când ne-am întâlnit în Palatul Arhiepiscopiei. Am citit-o și m-a fascinat. Într-o perioadă de dezorientare spirituală și duhovnicească a omului modern și secular, avem de a face aici cu un model deosebit de consistent pentru noi, care combină îngrijirea duhovnicească, sfaturile concrete pentru viață și accentul pus pe viața duhovnicească cu activitatea sacerdotală a preotului-duhovnic. Este o alternativă creștin-ortodoxă la individualismul și autonomia omului, care este înțeleasă greșit ca emancipare față de Dumnezeu. Ambele concepte influențează, de zeci de ani, foarte multe curente filosofice și intelectuale din Occident”, spune teologul Jürgen Henkel, traducătorul cărții.

De asemenea, acesta mai adaugă că „această lucrare mi-a fost de folos și în teza de doctorat despre părintele Dumitru Stăniloae. Încă de când am citit-o, în 1998, mi-am propus să o public în limba germană. Am început traducerea în 2007, însă tot mereu apăreau altele și altele de făcut. Acum, slavă Domnului, am reușit”.

Vineri, 22 octombrie, cartea a fost lansată și în Parohia din Selb, unde păstorește părintele dr. Jürgen Henkel, iar sâmbătă seara, 23 octombrie, după slujba Vecerniei, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Nürnberg.

În perioada 19-24 octombrie, Părintele Mitropolit Andrei se află în Germania cu prilejul prezentării cărții „Spovedanie și comuniune” (Beichte und  Kommunion), recent tradusă în limba germană. Ierarhul este însoțit de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, și de secretarul eparhial, dr. Eugen Adrian Truță.

Pentru mai multe detalii, citiți și Volumul „Spovedanie și comuniune” al Părintelui Mitropolit Andrei, publicat în limba germană

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Eugen Adrian Truță și Serafim Armanca

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close