Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a lansat o nouă carte în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT), desfășurat în perioada 15-18 septembrie 2022, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Volumul „Parabolele Domnului”, scris de arhimandritul Serafim Papacostas, a fost lansat vineri, 16 septembrie, de la ora 12:00, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, a numeroși clerici, teologi, oameni de cultură și elevi de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu.

Noua apariție editorială a fost prezentată de arhid. conf. univ. dr. Olimpiu Nicolae Benea și pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, ambii cadre universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, precum și de conf. univ. dr. Laura Lazăr Zăvăleanu, cadru universitar la Facultatea de Litere din cadrul UBB.

De asemenea, un cuvânt duhovnicesc și apreciativ referitor la volumul recent apărut a rostit și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

„În viața duhovnicească propovăduirea cuvântului Evangheliei are mare importanță. Iar cei ce-l propovăduiesc trebuie să se inspire, pe lângă textul Sfintei Scripturi, din lucrări bune care sunt scrise de autori buni care L-au iubit pe Mântuitorul Hristos. Un asemenea autor este arhimandritul Serafim Papacostas care pe lângă alte lucrări a scris două care se referă direct la Domnul Hristos: «Parabolele Domnului» și «Minunile Domnului». Cu ani în urmă, la Alba Iulia fiind, mi-a parvenit manuscrisul cu «Minunile Domnului» tradus fiind de maica Teodosia Lațcu și arhimandritul Serafim Popescu. L-am și tipărit, oferindu-l doritorilor, și cred că a făcut misiune bună. Acum, mitropolit fiind la Cluj, tipărim atât «Parabolele Domnului», cât și «Minunile Domnului». Cu toate că au trecut ani de la prima apariție, considerăm că nu și-au pierdut din profunzime și le vor oferi cititorilor momente de bucurie duhovnicească”, a subliniat ierarhul în cuvântul înainte al cărții.

 

Evenimentul a fost moderat și prezentat de directorul Editurii Renașterea, preotul dr. Cătălin Pălimaru.

„Semnalăm apariția la Editura Renașterea a volumului «Parabolele Domnului», semnat de arhim. Serafim Papacostas, un volum cu relevanță biblică, omiletică dar și filologică. Volumul a apărut în traducerea monahiei și poetei Teodosia Zorica Lațcu și a părintelui Serafim Popescu de la Mănăstirea Sâmbăta. Cartea ne propune o incursiune în universul Sfintei Scripturi, prin studierea parabolelor rostite de Mântuitorul Iisus Hristos. Găsim aici exegeza textelor nou-testamentare, dar și o sumedenie de învățături cu caracter moral. Autorul e puțin cunoscut mediului religios românesc, dar a însemnat o figură bisericească importantă în Grecia secolului trecut. A fost conducătorul Frăției Teologilor «Zoi», un gen de mișcare religioasă specifică spațiului elen, care urmărea un reviriment spiritual în Biserica greacă. Familiaritatea autorului cu universul biblic se vede limpede în volumul de față, un bestseller pentru ortodocșii din Grecia cu zeci de ani în urmă”, a spus directorul editurii.

 

Tot astăzi, în cadrul FICT, de la ora 11:00, a fost lansată și cartea „Discursul lui Isaia despre Duhul Sfânt – Ruah Hakodes”, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană. scrisă de arhid. dr. Alexandru Salvan. Lucrarea a fost prezentată de diac. lect. univ. dr. Stelian Pașca Tușa și de autor.

„În fiecare arbore cântă o vioară posibilă. Mitropolitul Bartolomeu prin ochii tinerilor”

În cadrul Târgului de Carte Transilvania, joi, 15 septembrie, de la ora 13:00, a fost lansat și volumul „În fiecare arbore cântă o vioară posibilă. Mitropolitul Bartolomeu prin ochii tinerilor”, apărut la Editura „Casa Cărții de Știință”. Cartea este rezultatul unei colaborări dintre Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” si elevii Colegiului „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca.

Tinerii, coordonați de profesoarele Manuela Botiș și Uliana Jurcan, au adunat, în album, gânduri despre cel care a fost Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Volumul a fost prezentat de preotul Bogdan Ivanov – administratorul Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu” și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, inspectorul școlar general al județului Cluj – Marinela Marc, directorul Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din municipiu – prof. dr. Alexandru Dudău, prof. Manuela Botiș și prof. Uliana Jurcan.

FICT – Ediția a VIII-a

Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT) a debutat joi, 15 septembrie 2022, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, și se va încheia duminică, 18 septembrie. Festivalul susține cultura scrisă română și universală.

Mesajul ediției din acest an este „Promovăm România prin lectură!”.

Potrivit organizatorilor, în cadrul ediției din acest an, participă cele mai importante edituri din România, printre care și Editura Renașterea. De asemenea, au  loc lansări de carte, colocvii și conferințe cu invitați speciali din opt țări. Totodată, manifestarea își propune să atragă atenția tinerilor asupra necesității lecturii, să promoveze responsabilitatea socială și culturală, diversitatea și implicarea civică.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close