Sâmbătă, 8 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Gădălin, Protopopiatul Cluj I.
Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de clerici, a sfințit noua capelă mortuară și casa parohială din localitate.
Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar, preotul paroh Adrian Paulian Mitrea, precum și alți preoți invitați.
La final, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a subliniat importanța și necesitatea unui astfel de edificiu pentru comunitate.
Pentru întreaga activitate desfășurată în parohia Gădălin, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat parohului Adrian Paulian Mitrea – Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar primarului comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, toți ostenitorii și binefăcătorii au primit diplome de aleasă cinstire. Distincțiile au fost înmânate de Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul.
Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Parohia Gădălin