„Camionul de Crăciun” a ajuns pentru prima dată, sâmbătă, 28 decembrie 2019, la copiii de etnie rromă din Parohia Ortodoxă misionară Turda. Acestora le-au fost împărțite 400 de pachete, constând în produse de igienă, dulciuri, alimente, jucării și rechizite. Duminică, 29 decembrie, pentru al nouălea an consecutiv, vor primi cadouri și cei aproximativ 1000 de copii din Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” de la Pata Rât, Cluj-Napoca.
În așteptarea cadourilor, copiii s-au rugat și au colindat în Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul”, în cadrul căreia își desfășoară activitatea Parohia misionară Turda. Apoi, în jurul orei 9:30, a poposit „Camionul de Crăciun”, spre bucuria tuturor.
Cadourile au venit din partea organizației germane „Die Johanniter” care, în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud, derulează, încă din anul 2001, Campania „Camionul de Crăciun”. Prin aceast proiect, din partea unor familii din Germania sunt aduse cadouri pentru copiii cu situație defavorizată din Romania.
„Camionul de Crăciun” a ajuns pentru prima dată la Turda, prin implicarea sectorului misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, prezent cu această ocazie în mijlocul comunităților rrome.
Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe cei prezenți și a mulțumit organizației germane „Die Johanniter” și Asociației Tășuleasa Social pentru că aduc bucurie copiilor din diferite zone ale României, printre care și copiilor de etnie rromă din Turda și Pata Rât.
„Se vede pusă în practică Evanghelia Domnului Iisus Hristos. În capitolul 25 al Evangheliei după Matei, ni se spune limpede că la judecată Domnul Hristos va zice: flâmând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, iată că oamenii aceștia îi ajută pe cei săraci, pe cei flămânzi, pe cei nevoiași. Să le dea Dumnezeu sănătate ca pe mai departe să poată face lucrul acesta. Cred că și organizațiile noastre autohtone pot învăța de la ei un lucru, și anume că atunci când este vorba de ajutorarea celor din jurul nostru, trebuie să facem mai mult.”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Mâine, 29 decembrie, după oficierea Sfintei Liturghii, „Camionul de Crăciun” va ajunge și în Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul”, la cei aproximativ 1000 de copii din cele patru comunități de rromi din zona Pata Rât.
La împărțirea pachetelor au fost prezenți, din partea Arhiepiscopiei Clujului: consilierul misionar-social, Liciniu Câmpean, președintele Asociației ortodoxe social-misionar-culturale pentru rromi „Sfântul Moise Arapul”, Crăciun Ioan Lăcătuș, precum și preotul comunității din Parohia misionară Turda, Roz Marin Trandafir, de etnie rromă.
Pentru copiii de la Pata Rât „Camionul de Crăciun” a venit pentru prima dată, în Arhiepiscopia Clujului, în anul 2011, prin directa implicare a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și este o lecţie despre implicare, solidaritate şi bucuria de a dărui.
În acest an au venit în țară 20 de camioane, pentru al 18-lea an consecutiv.
„Anul acesta împlinim 18 ani de «Camionul de Crăciun». Sunt aproape 26.000 de cadouri adunate de copiii din Germania, iar astăzi vom ajunge la circa 22.000 de copii, ceea ce înseamnă că este o acțiune extraordinar de complexă. Pentru că derulăm și Via Transilvanica, mergem de la un capăt la celălalt al ei, adică avem și un camion pentru Putna, unul pentru Mehedinți și alte zone. Sunt 20 de camioane care se îndreaptă spre 22.000 de copii”, a declarat pentru publicația timponline.ro, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, Alin Uşeriu.
Povestea Camionului de Crăciun
Povestea „Camionul de Crăciun” a început în 1993, la iniţiativa postului german de radio Antenne Bayern şi a organizaţiei germane „Die Johanniter Unfall-Hilfe”, a doua cea mai mare organizaţie din Europa.
În fiecare an, copiii din Germania împachetează cadouri pentru copiii din Estul Europei. Începând cu anul 2001, o parte dintre aceste pachete ajung, prin voluntarii Tăşuleasa Social, la copiii din județele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi în alte judeţe din ţară.
Comunitățile rrome, în atenția Arhiepiscopiei Clujului
În cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului funcționează două parohii misionare pentru rromi: Parohia misionară de la Turda, înființată în ianuarie 2019, păstorită de preotul Marin Trandafir Roz, de etnie rromă, și Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” de la Pata Rât, înființată în anul 2015, fiind păstorită de preotul Gelu Petru Săvărășan care, până în prezent, desfășoară o activitate social-misionară bogată, în doar patru ani ridicând două biserici pentru cele patru comunități de rromi din zonă.
Aceste comunități beneficiază de o serie de activităţi catehetice, educative și culturale, coordonate cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” și a ASCOR Cluj-Napoca.
De asemenea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului prin sectorul misionar-social, acordă săptămânal ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) comunităţilor de rromi de la Pata Rât, Turda și alte localități din eparhie.
Arhiepiscopia Clujului are în derulare, în prezent, 53 de proiecte şi programe sociale care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijii medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrare filantropică au beneficiat anul acesta peste 15.000 de persoane, printre care și un număr însemnat de persoane de etnie rromă.
Ultimele două proiecte sociale au fost inaugurate in luna iulie 2019, fiind vorba despre Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și Casa de oaspeți „Sfântul Ilie” din cadrul Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, situată pe strada Bisericii Ortodoxe, nr. 10, coordonate de preotul paroh Cristian Baciu, consilierul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei.
Citește și
- Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit 600 de pachete de Crăciun pentru cei nevoiași
- 275 de ghiozdane cu rechizite pentru copiii rromi de la Pata Rât, dăruite de Mitropolitul Andrei
- Mitropolitul Clujului despre rromi: „Sunt frații noștri creștini. Vrem să-i vedem că prosperă spiritual și material.”
- Ziua internațională a rromilor, sărbătorită la Turda, în prezența Mitropolitului Andrei
- O nouă biserică pentru cumunitatea de rromi de la Pata Rât, binecuvântată de Mitropolitul Andrei
- În Săptămâna Patimilor, Mitropolitul Andrei a dăruit familiilor nevoiașe peste 300 de pachete cu alimente
- Bucurie pentru 900 de copii rromi din Pata Rât. Camionul de Crăciun a ajuns pentru al 8-lea an consecutiv la ei
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro
„Camionul de Crăciun” a ajuns pentru prima dată, sâmbătă, 28 decembrie 2019, la copiii de etnie rromă din Parohia…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 28 decembrie 2019