Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pune la dispoziția credincioșilor 5 tipuri de calendare bisericești pe anul 2026: calendar de perete coală, calendar agendă, calendar de perete cu spirală – format A3 și A4, și calendar de birou.

Calendarele bisericești, expresie iconografică a timpului, au fost tipărite la Tipografia Renașterea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și pot fi achiziționate de la magazinele bisericești din Cluj-Napoca, Turda, Dej, Gherla, Huedin, Bistrița, Beclean și Năsăud, și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei noastre.

Designul și grafica calendarelor au fost realizate în concordanță cu tematica  omagială și comemorativă a anului 2026, declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”.

Astfel, pe calendarul de perete tip coală este imprimată icoana Sfinților din familia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, icoana anului 2026 în Patriarhia Română. Calendarul ortodox pentru anul 2026 include pe cei 16 sfinți duhovnici și mărturisitori din secolul al XX-lea, dar și 16 sfinte românce din diferite secole, care au fost canonizate în luna iulie a acestui an de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Calendarul tip agendă, pe lângă textul propriu-zis, cuprinde datele de contact ale membrilor administrației eparhiale, școlilor teologice, protopopiatelor, așezămintelor monahale și centrelor misionar-sociale din cuprinsul Eparhiei Clujului. Imaginea de pe prima copertă reprezintă icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Nicula, icoană pictată pe lemn de către iconarul Luca din Iclod în anul 1681, iar imaginea de pe ultima copertă ilustrează Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sf. Efrem cel Nou” din localitatea Budacu de Jos, județul Bistriţa-Năsăud.

Calendarul de perete cu spirală, în cele două formate A3 și A4, și calendarul de birou cuprind imagini cu icoane pictate pe lemn din secolele XVI-XIX, care fac parte din Patrimoniul Muzeului Mitropoliei Clujului.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului