Zice Domnul „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Crucea este expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu față de lume.
Sfântul Pavel considera propovăduirea crucii ca o învățătură de temei a Bisericii Creștine: „Căci cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).
Învierea lui Hristos și preacinstirea Sfintei Cruci se îngemănează în slujirile noastre liturgice: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus Hristos, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți toți credincioșii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea, totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”[1].
Faptul că iubirea absolută a Domnului Hristos se descoperă prin Cruce, îl pomenim în toate slujbele noastre, în mod deosebit în slujbele Postului Mare, în Canonul cel Mare de pocăință și-n celebrările din Săptămâna Pătimirilor. Dar și apusenii au o celebrare în Postul cel Mare, Calea Crucii, în care tot acest adevăr se subliniază.
Celebrările legate de preacinstirea Sfintei Cruci sunt mai multe și în general sunt cunoscute: sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, Vinerea Mare din săptămâna pătimirilor, Duminica a 3-a din Postul Mare, pe 1 august se pomenește scoaterea Sfintei Cruci, iar săptămânal miercurea și vinerea sunt dedicate Crucii Domnului.
Față de fragmentele păstrate din Sfânta Cruce, creștinii au o evlavie specială. Sfânta Cruce a fost inițial găsită de către Sfânta Împărăteasă Elena, care a ridicat biserica Învierii din Ierusalim, unde a așezat-o. Ulterior, în diferite împrejurări, fragmente din Sfânta Cruce ajung la Constantinopol, la Roma, la Sfântul Munte Athos unde o bucată considerabilă se păstrează la Mănăstirea Xiropotamu, în Grecia (la Veria), în Spania, în Germania, în Austria la Mănăstirea Melk și-n alte locuri din lume.
În lumea noastră încercată de greutăți, de necazuri și plină de păcate a venit Domnul Iisus Hristos și S-a răstignit pentru mântuirea noastră. Zice Sfântul Pavel că „sângele lui Hristos Care, prin Duhul cel veșnic, s-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăța cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu” (Evrei 9, 14).
Spune Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae că „Sfinții părinți au accentuat atât de mult efectul jertfei îndreptat spre restaurarea, sfințirea și îndumnezeirea firii omenești în Hristos și prin ea în toți cei ce cred în El, încât uneori câte un teolog ortodox s-a simțit ispitit să vadă în jertfă mai puțin o slujire îndreptată spre Dumnezeu, spre slăvirea Lui, accentuând mai mult pe cea îndreptată spre restaurarea firii omenești în Hristos și, prin ea, în ceilalți oameni”[2].
El S-a supus suișurilor și coborâșurilor vieții omenești, ca om S-a născut pentru noi, a suportat ca noi necazurile, fără de păcat fiind, a suportat moartea dar a înviat triumfător dăruindu-ne nouă viață veșnică. „Căci dacă prin greșeala unuia, moartea a împărățit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosința harului și a darului dreptății vor împărăți în viață prin Unul Iisus Hristos” (Romani 5, 17).
În Domnul Hristos s-a făcut clar adevărul că pe pământ nu există numai urcușuri ci și coborâșuri, ultimul coborâș este moartea, dar ea nu este sfârșitul ci o trecere spre o nouă viață, în Hristos. Așa cum El a înviat, și noi vom învia la o viață nouă.
Întreaga noastră viață este, la urma urmei, o călătorie. Ne spune Sfântul Pavel „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). Suportăm crucea necazurilor cu speranța învierii. Și punându-ne nădejdea în Crucea Mântuitorului vedem la sfârșitul căii mântuirea. Așa ne spune și troparul Înălțării Sfintei Cruci: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”[3].
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Octoihul Mic, Alba-Iulia, 1998, p. 47.
[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, 2, E.I.M.B.M.O.R., București, 1978, p. 129.
[3] Mineiul pe septembrie, E.I.B.M.B.O.R., București, 2003, p. 203.