Biserica Ortodoxă a sărbătorit marți, 25 martie 2014,  prăznuirea Bunei Vestiri. În Eparhia Clujului sărbătoarea are o însemnătate deosebită, întrucât în această zi este serbat hramul Mitropoliei Clujului. Marele praznic a fost marcat în mod deosebit în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca în prezența unui numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi, a sute de clujeni și oficialități locale. La sărbătoarea Mitropoliei au fost prezenți și reprezentați ai diferitelor culte religioase din Cluj-Napoca.

Praznicul Bunei Vestiri a fost celebrat prin oficierea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia. Din sobor au făcut parte: ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, PS Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, PS Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului și PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
De asemenea, au slujit membri ai Permanenței Consiliului Eparhial, protopopii din cadrul Arhiepiscopiei Clujului precum și preoți profesori ale instituțiilor teologice din  municipiu. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul Catedralei, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Fecioara Maria, rugăciune și jertfă către Dumnezeu

Credincioșii prezenți au putut afla mai multe despre viața Maicii Domnului din cuvântul de învățătură rostit de PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului: „Fecioara Maria, care a fost rodul rugăciunii, ea însăși a devenit rugăciune și jertfă către Dumnezeu. Ea însăși a fost dăruită în dar Lui Dumnezeu, așa cum au promis părinții săi. Ea a petrecut în Templul lui Dumnezeu de la 3 ani până la 15 ani, a fost departe de tot ce-i rău, iar diavolul n-a putut să intre în legătură cu ea, pentru că era rugătoare și cu Dumnezeu vorbitoare, prin rugăciune. În Templu a învățat tainele cele mai minunate ale vorbirii cu Dumnezeu și cu îngerii Săi. Sigur că, atunci când se întoarce acasă la vârsta de 15 ani, Fecioara Maria era întru totul sfințită. Fără să știe, era pregătită pentru ceea ce urma să se întâmple. Sf. Ev. Luca ne relatează episodul în care Fecioara Maria primește un oaspete ceresc. În luna a șasea este trimis Arhanghelul Gavriil în Nazaret, unde Fecioara Maria petrecea în chilia ei în muncă și rugăciune, în post și fapte bune. Este trimis să-i aducă vestea cea mare. O veste care era primită de ea în numele întregului neam omenesc”.       

Buna Vestire, sărbătoarea patronală a Clujului

Slujba s-a încheiat cu un cuvânt al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea praznicului Bunei Vestiri pentru întreaga omenire și în același timp pentru Mitropolia Clujului: „Sărbătoarea de astăzi este foarte mare pentru întreaga creștinătate, dar în mod special e important pentru noi, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cred că această sărbătoare ar trebui să devină sărbătoarea patronală a Arhiepiscopiei noastre, a Mitropoliei noastre, și sărbătoarea patronală a Clujului. Această sărbătoare este cinstită în toate confesiunile creștine, pentru că toți mărturisesc acest adevăr, Astăzi este începutul mântuirii noastre! Iată de ce, dăm Slavă de la cer până la pământ Bunului Dumnezeu pentru sărbătoarea de astăzi”.         

Trei ani de la întronizarea Mitropolitului Andrei

Pentru credincioșii clujeni, sărbătoarea Bunei Vestiri are o însemnătate deosebită. În această zi au fost întronizaţi cei doi mitropoliţi ai Clujului: vrednicul de pomenire Bartolomeu, şi ÎPS Părinte Andrei, actualul întâistătător al Mitropoliei.
Astăzi s-au împlinit trei ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părintre Andrei, ca al doilea Mitropolit al Clujului. Acest moment important pentru Eparhie a avut loc în data de 25 martie 2011, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezența Patriarhului  Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel și a altor membrii ai Sfântului Sinod. În cei trei ani, Înaltpreasfinția sa a desfășurat o bogată activitate. Au fost dinamizate parohiile, în special programele catehetice dedicate copiilor și tinerilor din bisericile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului, au fost sporite activitățile misionare, social-filantropice, precum și cele pastorale.
Totodată, au fost construite noi locașuri de rugăciune, centre misionare pentru tineri, un nou campus universitar pentru teologi și un centru de îngrijiri paliative. În același timp, a fost înființat și un Colegiu Național Ortodox pentru copiii din clasele primare.

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close