În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 7 mai 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Ortodoxă Osoi, județul Cluj, cu prilejul sfințirii bisericii parohiale.
De la ora 8:30, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a săvârșit slujba de târnosire a noii biserici, cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, construită între anii 2004-2017. În ultima perioadă, interiorul bisericii a fost pictat în tehnica tempera de către pictorul bisericesc Ioan Mureşan, fiu al satului.
În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Liviu-Vlad Moldovan, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Învierea de fiecare zi”. Ierarhul a vorbit și despre legătura dintre păcat și starea de nesimțire duhovnicească în care se află omenirea de astăzi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej.
La finalul slujbei, preotul paroh Liviu-Vlad Moldovan a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult. Totodată, în semn de prețuire, ierarhului i-a oferit o icoană.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Liviu-Vlad Moldovan, cu dreptul de a purta cruce pectorală. Primarul comunei Recea-Cristur, Alexandru Rus, a primit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, Cartea de căpătâi a fiecărui creștin”, iar pictorul bisericesc Ioan Mureșan, fiu al satului, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.
Scurt istoric
Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Osoi, comuna Recea-Cristur, județul Cluj, a fost construită între anii 2024-2017. La data de 9 mai 2004, vrednicul de amintire Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a pus piatra de temelie pentru noua biserică parohială.
Lucrările pentru actualul edificiu au fost demarate sub proiectarea arhitecţilor Marian şi Doina Munteanu şi au fost încheiate în anul 2017. În următorii ani, interiorul bisericii a fost pictat în tehnica tempera de către pictorul bisericesc Ioan Mureşan, fiu al satului. Iconostasul a fost sculptat în lemn de tei de către Neluţiu Rotiş din Şuncut.
Construcţia acestui lăcaş de cult se datorează devotamentului şi implicării duhovniceşti şi materiale a credincioşilor din această parohie, a fiilor satului, a Primăriei din comuna Recea-Cristur, a Consiliului Judeţean Cluj şi a altor donatori implicaţi în viaţa bisericii din această comunitate pentru care părintele paroh Liviu-Vlad Moldovan a ostenit cu credinţă jertfelnică.
În localitate există și o biserică monument istoric, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită de către preotul Gheorghe Gâscă, în anul 1800, în amintirea unei bisericuţe de lemn din secolul al XVIII-lea.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa