Joi, 7 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Păniceni, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la casa parohială.

Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba Sfeștaniei la casă parohială din localitate, renovată capital în ultimele opt luni.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, preotul paroh Dragoș Nicolae, preotul Radu Totelecan (Nisa, Franța), fiu al satului, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe cei implicați în viața și activitățile parohiei.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe preotul paroh Dragoș Alin Nicolae, iar doamnei preotese Delia Nicolae i-a oferit o icoană cu Maica Domnului. De asemenea, părintelui Radu Totelecan (fiu al satului) și altor binefăcători le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

La rându-i, preotul paroh Dragoș Nicolae a mulțumit ierarhului și tuturor celor ce au ajutat la renovarea casei parohiale. În semn de prețuire și recunoștință, Părintelui Mitropolit Andrei i-a oferit o icoană cu Sfânta Treime.

La eveniment au participat credincioși din localitate și împrejurimi, precum și oficialități locale.

Scurt istoric

În satul Păniceni există două lăcașuri de cult: o biserica de lemn, monument istoric, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, precum și o biserică de zid, edificată în perioada 1990-1997. Noul lăcaș de rugăciune a fost sfințit la data de 28 octombrie 2012, de vrednicul de pomenire Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Din luna februarie 2023 până în prezent, comunitatea ortodoxă din Parohia Păniceni şi filia Dumbrava sunt păstorite de preotul Dragoș Nicolae.

În prezent, cu implicarea fiilor satului și a altor binefăcători, preotul parohul a demarat un proiect de reabilitare a bisericii de lemn, care se afla într-o stare avansată de degradare.

După binecuvântarea casei parohiale, Mitropolitul Andrei a efectuat o vizită la biserica de lemn, care deja la exterior a fost restaurată.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: David Mocan

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close