În ziua de pomenire a Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, 9 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Gersa II, comuna Rebrișoara, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate la biserica și casa parohială din localitate.
La intrarea în sat, conform tradiției, ierarhul a fost întâmpinat de patru călăreți îmbrăcați în costume tradiționale.
De la ora 9:30, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultima perioadă la biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte contabilul Protopopiatului Năsăud – preotul Georgică Cira, starețul Mănăstirii Telcișor-Buscatu – protosinghelul Porfirie Țanc, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Florin Miholca și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana, model pentru familia creștină.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Simionești, dirijat de tânărul Alexandru Traian Marian, fiul preotului paroh din Simionești. La chinonic, interpreta de muzică populară Anamaria Marti au cântat pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Florin Miholca a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană cu Sfinții Părinți Ioachim și Ana.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Florin Miholca, iar preotul pensionar Ștefan Burdeț, fost paroh, a primit o diplomă de aleasă cinstire. Primarul comunei Rebrișoara – Viorel Clapău a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, epitropul parohiei – Ionel Roș a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, Vasile Mureșan a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar Nicolae Moldovan a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Totodată, diplome de aleasă cinstire au primit membrii Consiliului și Comitetului parohial.
După Sfânta Liturghie, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială și a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultima perioadă. Cu acest prilej, ierarhul a dăruit doamnei preotese o icoană cu Maica Domnului.
La slujbă au participat autorități locale, județene și centrale, fiii satului și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare. Printre oficialitățile prezente s-a numărat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Bogdan Gruia Ivan.
Scurt istoric
Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Gersa II a fost ridicată între anii 1995-2001, fiind împodobită cu pictură efectuată în tehnica frescă de pictorul bisericesc Constantin Bumbu. Lăcașul a fost sfințit la data de 9 septembrie 2001, de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului