În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 7 iulie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din Anieș, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de renovare efectuate la biserica parohială și sfințirii capelei mortuare din localitate.
De la ora 9:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat lucrările de restaurare efectuate în ultima perioadă la biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea lăcașului de cult, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a fiilor satului și a numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Din soborul slujitor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, duhovnicul Mănăstirii Cormaia – protosinghelul Nicodim Sângeorzan, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă – Filiala Bistrița-Năsăud – preotul Marius Pintican, preotul paroh Vasile Botiș și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale rânduite pentru Duminica Sfinților Români, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „Domnul Iisus Hristos cheamă tot neamul românesc la sfințenie”.
Înaltpreasfinția Sa a făcut apel la necesitatea sfințirii vieții fiecăruia și a oferit mai multe exemple pilduitoare de sfinți români:
„Domnul Iisus Hristos cheamă tot neamul românesc la sfințenie. Simion Mehedinți spunea: «un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus». Fiecare român în parte și toți românii la un loc sunt chemați să împlinească Evanghelia Domnului Hristos și așa își vor sfinți viața. […] Să nu uităm cuvântul Domnului Hristos: « Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri» (Matei 7, 21). Românii s-au smerit și n-au făcut multe canonizări, însă memoria noastră recentă ne aduce aminte că în anul 1950 s-au făcut câteva canonizări. Atunci a fost canonizat Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Au mai fost canonizați Sfinții Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici de la Alba Iulia și Sfinții Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și mucenicul Oprea Nicolae, precum și alți câțiva. Dar, în 1992, când a venit libertatea, o sumedenie de oameni cu viață sfântă din neamul nostru românesc au fost canonizați. Anul viitor, în 2025, se împlinesc 100 de ani de la întemeierea Patriarhiei Române și, cu această ocazie, o sumedenie de părinți cu viață sfântă vor fi canonizați și vor fi trecuți în calendar. […] Ce e important? Să nu uităm că în calendarul din Cer fiecare dintre noi avem un loc. Din păcate, multe locuri rămân goale. Îl rugăm pe Domnul Hristos să ne înmulțească râvna și să dobândim și noi un loc alături de sfinții lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Sotirios”, format din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului a sfințit noua capelă mortuară din localitate. Aceasta a fost edificată în proximitatea bisericii, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Comunei Maieru, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Anieș.
Apoi, preotul paroh Vasile Botiș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile parohiei. În semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității parohiale, Înaltpreasfinția Sa a primit o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii parohiale.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă desfășurată în cei peste 40 de ani de slujire sacerdotală în localitatea Anieș, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat preotului paroh Vasile Botiș Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. Primarul comunei Maieru, Vasile Borș, a primit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. Medicul de familie din Anieș – dr. Călin-Darius Silaș a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar preoteasa Daniela Maria Botiș a fost distinsă cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului parohial, corul bisericii, cântărețul bisericesc Vasile Bazga și domnul Dan Chipăruș au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
La eveniment au participat numeroși credincioși și fii ai satului, mulți îmbrăcați în straie populare specifice zonei, precum și oficialități locale, județene și centrale, printre care ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Bogdan Gruia Ivan și prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă.
Scurt istoric
Satul Anieș din comuna Maieru este atestat documentar pentru prima dată în anul 1450. Localitatea este așezată la confluența Anieșului cu Someșul Mare, între localitățile Maieru și Rodna, la distanțe egale – 3 km.
Parohia Ortodoxă Anieș și-a început existența inițial ca filie a Parohiei Maieru, iar în anul 1977 a primit statut de parohie. Noua parohie nu avea la acea dată nici biserică și nici casă parohială. Astfel că, în primăvara anului 1977, localnicii au hotărât construirea unei biserici noi, care să înlocuiască casa în care se săvârșeau serviciile religioase până atunci.
Piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost pusă la data de 10 martie 1977. Lucrările de construcție s-au desfășurat între anii 1977-1979, fiind conduse de preotul Ioan Mihuț. Biserica este construită din cărămidă, pe o fundație de beton armat, sub formă de cruce, cu absida principală poligonală și cu arcadă despărțitoare. Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 28 octombrie 1979, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, cel care a pus și piatra de temelie la vremea respectivă.
Între anii 1980-1981, biserica a fost pictată în tehnica frescă, sub coordonarea pictorului Nicolae Țolea. Iconostasul este sculptat din lemn de tei, de meșterul local Ilie Gușă, iar icoanele de pe iconostas au fost pictate la Câmpina. Între anii 1995-1997 s-a zidit pridvorul și s-au încheiat lucrările la exterior. În același timp cu biserica, a fost construită și casa parohială, într-un timp record de o lună de zile.
Din anul 1983 până în prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Vasile Botiș. În cei peste 40 de ani de slujire sacerdotală, cu sprijinul credincioșilor, autorităților locale și altor binefăcători, biserica a fost restaurată și înfrumusețată de mai multe ori. Penultimele lucrări majore au fost binecuvântate la data de 20 mai 2001, când biserica a fost resfințită de către Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. În ultima perioadă, lăcașul de cult a fost din nou supus unui proces de renovare și înfrumusețare, care a constat în schimbarea mobilierului și repadimentarea întregii suprafețe, schimbarea și automatizarea celor 5 clopote, amplasarea icoanei hramului pe frontispiciul bisericii, în tehnica mozaic, pictarea capelei mortuare și altele. Toate aceste lucrări au fost binecuvântate la data de 7 iulie 2024 de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Darius Echim și Dumitru Arsente Sidor