În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 18 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Caila, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de renovare efectuate la biserica din sat.

De la ora 9:30, Mitropolitul Clujului a binecuvântat lucrările de restaurare și înfrumusețare efectuate în ultima perioadă la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, filie a Parohiei Șieu-Sfântu. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Cristian Dragoș, preotul paroh Adrian Datu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „tinerii needucați devin o grea problemă pentru familiile lor”. Meditând la importanța misiunii de a-i educa pe copii și pe tineri, ierarhul le-a spus credincioșilor că trei instituții au datoria și responsabilitatea de a-i forma: familia, Biserica și școala.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan Edson Stoler. Acesta urmează a fi hirotonit preot de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, pe seama Parohiei Aveiro din Portugalia.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal Synavlia din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, preotul paroh Adrian Datu a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile parohiei. În semn de prețuire și recunoștință, Părintelui Mitropolit Andrei i-a oferit un tablou cu Părintele Petroniu Tănase de la Muntele Athos.

Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Adrian Datu. Doamna contabil Leontina-Mărioara Bungărdean a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Domnul Andrei Călin Câmpan a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, domnul Ovidiu Gherman a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, domnul Sorin Milica a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, domnii Vasile Ovidiu Nușfelean și Lucian Lupșa au fost distinși cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar domnii Valentin Țigăuan, Ioan Horj, Mircea Bălan și Grigore Olimpiu Contra au primit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la casa parohială din Șieu-Sfântu.

La eveniment au participat oficialități locale, județene și centrale, precum și numeroși credincioși din împrejurimi, o parte fiind îmbrăcați în straie populare. Printre oficialitățile prezente s-au numărat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Bogdan Gruia Ivan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Emil Radu Moldovan și primarul comunei Șintereag – Ioan Bob.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Caila, filie a Parohiei Şieu-Sfântu, a fost construită în perioada 1971-1974, pe temelia vechii biserici, de la care s-a păstrat doar iconostasul, care datează din secolul al XVIII-lea. Între anii 1972-1974 a fost împodobită cu pictură tradițională în tehnica tempera.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 22 septembrie 1974, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, paroh fiind atunci proin-protopopul Vicențiu Doru Zinveliu.

De la sfințirea bisericii, vreme de aproape 50 de ani, nu a mai slujit un ierarh în satul Caila, astfel la data de 13 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat comunitatea și a oficiat Sfânta Liturghie.

În ultima perioadă, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close