Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, îi vizitează pe elevii și profesorii de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.
Miercuri, 21 decembrie 2022, Înaltpreasfințiul Părinte Andrei s-a întâlnit cu elevii și profesorii din ciclul primar, la sediul unității școlare, situat pe strada Avram Iancu, nr. 6.
Elevii l-au întâmpinat cu bucurie și l-au colindat pe Părintele Mitropolit Andrei. După ce i-a ascultat, Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit despre marele praznic al Nașterii Domnului, i-a binecuvântat și le-a oferit daruri, ca răsplată pentru colind.
Ierarhul a fost însoțit de directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.
70 de ani de învățământ teologic ortodox preuniversitar
Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” îi desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj, care a funcționat în perioada 1924-1952.
Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” îi desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, după ce regimul comunist a desființat abuziv Institutul Teologic Ortodox Roman din Cluj, care a funcționat în perioada 1924-1952.
Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.
Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.
Anul școlar 2022-2023 a început cu un efectiv de 982 elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.
Elevii din ciclul primar își desfășoară activitatea la sediul situat pe strada Avram Iancu, nr. 6; cei din ciclul gimnazial în clădirea de pe strada Meseriilor, nr. 20, unde există și o capelă cu hramul „Sfânta Ecaterina”, unde elevii participă frecvent la programul de rugăciune; iar cei din ciclul liceal învață la sediul central, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18, unde se află capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, amenajată între anii 1977-1987, sfințită la data de 30 ianuarie 1992 și resfințită la data de 25 noiembrie 2021, de Mitropolitul Andrei și Episcopul-vicar Benedict.
Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și inspector eparhial pentru catehizarea parohială, ocupându-se de organizarea și supravegherea activităților catehetice din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului