Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat marți, 16 iulie 2024, în mijlocul participanților din Tabăra intergenerațională „Bucurie și înțelepciune pentru viață, în Hristos”, Ediția a II-a, desfășurată în perioada 15-17 iulie 2024, în Parohia Sucutard, județul Cluj.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe participanți și le-a adresat un cuvânt de învățătură, sfaturi și îndemnuri duhovnicești. De asemenea, tuturor copiilor și celor prezenți în tabără, Înaltpreasfinția Sa le-a oferit cărți duhovnicești, apoi a luat masa cu aceștia.

În cele trei zile de tabără, în mod gratuit, cei peste 100 de participanți (copii și persoanele vârstnice – bunici) au ocazia să participe la o varietate de ateliere și activități cu caracter religios, socio-educativ și recreativ. Programul include participarea la programul de rugăciune al parohiei, ateliere de creație, cuvânt de încurajare, cântare, concursuri și competiții sportive, jocuri de echipă, vizionarea de film, mese servite împreună etc. Activitățile intergeneraționale sunt coordonate de mai mulți profesori și tineri voluntari.

„Este o adevărată binecuvântare să vedem cum generații diferite se reunesc pentru a învăța, a se bucura și a crește împreună sub lumina credinței creștine. Această tabără reprezintă o oportunitate unică de a ne aprofunda relația cu Dumnezeu, de a ne cunoaște mai bine unii pe alții si de a împărtăși experiențele si înțelepciunea acumulate de-a lungul vieții. Prin activitățile si lecțiile pregătite, ne propunem să cultivăm valorile creștine, să întărim comunitatea și să aducem bucurie în sufletele tuturor participanților”, conform părintelui Florin Runcan, parohul comunității din Sucutard.

Tabăra este organizată de Parohia Ortodoxă Română Sucutard și Asociația „Oastea Domnului”  din Gherla, în colaborare cu Dorcas Aid România, Fundația Regală Margareta a României, Primăria Comunei Geaca, Școala Gimnazială Geaca și Școala Primară „Nicolae F. Negruțiu” Sucutard, cu sprijinul unor sponsori generoși, fie cu locațiile unde se desfășoară activitățile, fie cu voluntari și alte resurse necesare pentru ca acest timp să fie unul de bucurie și de aducere aminte atât pentru bunicii, cât și pentru copiii implicați.

Vizite pastorale

În după-amiaza zilei de marți, 16 iulie, însoțit de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama și de secretarul Protopopiatului Gherla – preotul Horea Baciu, Mitropolitul Clujului a efectuat trei vizite pastorale în Protopopiatul Gherla, vizitând Parohiile Buza și Năsal, precum și Mănăstirea Legii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Asociația „Oastea Domnului” Gherla / Facebook

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close