Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe elevii participanți la etapa județeană a Olimpiadei de Religie, desfășurată sâmbătă dimineața, 15 martie 2025, la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. Evenimentul a reunit 370 de elevi de la școlile din județul Cluj, aparținând tuturor confesiunilor religioase. 

Înainte de începerea probei, elevii au luat parte la un moment de rugăciune în capela colegiului, unde Episcopul-vicar Benedict a oficiat un Te Deum și a rostit un cuvânt de învățătură.

Ierarhul a evocat personalitatea Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj, recent canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și a evidențiat martiriul său, fiind condamnat de regimul comunist tocmai pentru că a realizat o programă de catehizare, menită să sprijine formarea religioasă a tinerilor și a credincioșilor de toate vârstele. Prin exemplul Sfântului Liviu Galaction, PS Părinte Benedict a subliniat importanța educației religioase în păstrarea identității creștine și a valorilor morale.

În calitate de organizator, inspectorul de religie al județului Cluj, pr. prof. Marian Sidon, a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru binecuvântare și pentru mesajul de încurajare adresat elevilor.

La momentul de rugăciune, alături de elevii și profesorii de religie prezenți, au participat  consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cornel Coprean, și directorul Colegiului Ortodox, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

După primirea binecuvântării arhierești, elevii au fost repartizați în săli, unde au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor. Elaborate de profesorii de religie metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj, subiectele au inclus materia studiată până în prezent și au urmărit evaluarea cunoștințelor dobândite.

Rezultatele competiției vor fi afișate luni, 17 martie, moment în care se va stabili lista elevilor calificați pentru etapa națională a Olimpiadei de Religie.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close