Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, în ziua de pomenire a Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Paraclisul „Sfântul Vasile cel Mare” și „Sf. Mucenic Iulian din Tars” al Centrului pentru vârstnici din localitatea Popești, județul Cluj.

De la ora 10:00, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența beneficiarilor centrului și a altor credincioși. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca,  protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul Radu-Valeriu Bob – slujitorul paraclisului din cadrul Centrului, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură. Pornind de la afirmația că „Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu pilda bobului de muștar”, ierarhul a explicat că este nevoie de curaj, perseverență, disciplină și răbdare pentru a ajunge la credința care mută munții.

Simpozionul „Bucuria de a sluji”, ediția a II-a

După oficierea Sfintei Liturghii, în paraclisul așezământului, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a participat la Simpozionul „Bucuria de a sluji”, aflat la a II-a ediție, manifestare organizată în memoria preotesei Juliana Schmemann, soția parintelui Alexander Schmemann, unul dintre marii liturgişti consacraţi ai secolului trecut.

În cadrul manifestării au fost prezentate aspecte din viața și scrierile preotesei Juliana Schmemann, acestea oferind o perspectivă relevantă asupra rolului femeii în Biserică, în general, și al preotesei, în special, precum și idei specifice familiei: iubire, bucurie, viață, dragoste pentru carte și pentru aproapele.

Au conferențiat următorii invitați: doamna preoteasă dr. Nicoleta Pălimaru – redactor-șef al Editurii Renașterea, care a vorbit despre personalitatea si activitatea doamnei Anca Manolache; doamna doctor Delia Ciuca, doctor de familie, a vorbit despre darurile pe care le dăm celorlalți, dar mai ales pe care le primim; doamna Bianca Mereuță – director editorial al Editurii Signatura și fondatoarea bibliotecii și a comunității „Ce le citim copiilor”, care a vorbit despre importanța cărților în viața noastră și despre cartea „Album pentru zile ploioase” și doamna Aurelia Matei, meșter popular din județul Alba, care a vorbit despre arta meșteșugului pe care îl practică, realizarea țesăturilor, cu precădere a „cămeșii cu ciupag”.

Manifestarea a fost moderată de preoteasa prof. Maria Bob, cadru didactic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

La final, ierarhul le-a adresat participanților un cuvânt duhovnicesc și a apreciat subiectele de actualitate din cadrul manifestării culturale.

Scurt istoric

Așezământul social pentru vârstnici din Popești are momentan o capacitate de 14 locuri.

În cadrul Centrului este construit și un paraclis, cu hramurile „Sfântul Vasile cel Mare” și „Sf. Mucenic Iulian din Tars”, fiind sfințit la data de 1 ianuarie 2020, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Din luna aprilie a aceluiași an se slujește în fiecare duminică și în sărbători, preotul Radu-Valeriu Bob fiind slujitor în cadrul paraclisului instituției.

În prezent, paraclisul centrului se află în stadiu de pictare, în tehnica frescă, pictura fiind executată de asist. univ. dr. Gabriel Solomon, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Atât așezământul social pentru vârstnici, cât și capela au fost ctitorite de familia Iuliu și Veronica Șolea, în memoria fiului lor Horațiu Iulian Șolea.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close