Miercuri, 8 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat o vizită pastorală la Centrul de Transplant Hepatic din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, cunoscut și sub denumirea de „Clinica Medicală III”.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Sfeștaniei și a binecuvântat pavilionul unde se desfășoară activitatea Centrului de Transplant Hepatic, precum și personalul medical și administrativ prezent la eveniment. Alături de ierarh au slujit consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, și părintele Daniel Gheorghe Puian, preot de slujire caritativă în cadrul Clinicii Medicală III.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptele milei creștine. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei care își ajută aproapele aflat în nevoie și pun în practică una dintre faptele milei trupești: a-i ajuta pe cei bolnavi.

Pentru Centrul de Transplant Hepatic, Mitropolitul Clujului a oferit în dar o icoană cu Maica Domnului. Aceasta a fost înmânată profesorului univ. dr. Nadim Al Hajjar, șeful Secției de Transplant Hepatic din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie, care a rostit o alocuțiune.

În semn de prețuire și recunoștință pentru întreaga activitate pastoral-misionară, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe părintele Daniel Gheorghe Puian, preot de slujire caritativă în cadrul Clinicii Medicală III.

Slujba a fost oficiată în prezența mai multor cadre medicale și universitare, a conducerii Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie, în frunte cu managerul instituției, dr. Mihai Mleșnițe, precum și a personalului administrativ și auxiliar. Toți cei prezenți au fost binecuvântați de ierarh și au primit cărți duhovnicești.

În sala de ședințe a institutului, ierarhul s-a întâlnit din nou cu cadrele medicale și universitare, cu conducerea și personalul administrativ, cărora le-a adresat un cuvânt duhovnicesc. În continuare, a fost prezentată activitatea institutului, cu accent pe cea a Centrului de Transplant Hepatic.

Programul Național de Transplant Hepatic a fost lansat la Cluj-Napoca în data de 17 aprilie 2024, în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, unitate sanitară acreditată pentru efectuarea transplantului hepatic.

Primul transplant hepatic a fost realizat la data de 14 septembrie 2024, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, la o pacientă în vârstă de 25 de ani. Până în prezent, au fost efectuate 16 transplanturi de la donatori aflați în moarte cerebrală și un transplant de la donator viu.

Activitatea medicală a Centrului de Transplant Hepatic se desfășoară sub coordonarea profesorului universitar doctor Nadim Al Hajjar.

Până în prezent, în România funcționează trei centre de transplant hepatic: la București, Iași și Cluj-Napoca, cel din urmă fiind cel de-al treilea înființat.

 

Scurt istoric

Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” (fostul Spital Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Octavian Fodor”), cunoscut și sub denumirea de „Clinica Medicală III”, este unitate sanitară, de utilitate publică, cu personalitate juridică, înfiinţată în anul 1973. Spitalul funcţionează sub noua denumire din data de 1 aprilie 2011, cu un număr de 410 paturi şi peste 700 de angajaţi:  medici,  cadre didactice cu integrare clinică,  medici rezidenţi, asistenţi medicali, personal auxiliar şi personal TESA, conform paginii Institutului.

În data de 17 aprilie 2024 a avut loc lansarea Programului Național de Transplant Hepatic la Cluj-Napoca, în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie, unitate sanitară care a primit acreditarea pentru a efectua transplantul hepatic. Astfel, primul transplant a avut loc la data de 14 septembrie 2024.

Serviciile religioase creștin-ortodoxe sunt oferite la patul bolnavului, la solicitarea pacienților sau aparținătorilor, de către preotul de slujire caritativă Gheorghe Daniel Puian. De asemenea, pacienții de alte confesiuni, la solicitare, pot beneficia de servicii religioase care vor fi oferite tot la patul bolnavului.

La data de 18 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat o vizită pastorală la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie. Cu acest prilej, Mitropolitul Clujului a sfințit peste 100 de icoane cu Maica Domnului „Pantanassa”, izbăvitoarea de cancer, care au fost așezate în saloanele spitalului. Acțiunea a făcut parte din cadrul proiectului intitulat „O icoană în fiecare salon” și a fost posibilă prin implicarea conducerii și a personalului Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie, dar si a unor oameni cu suflet mare din afara lui.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Share This