În Duminica dinaintea Botezului Domnului (Ajunul Bobotezei), 5 ianuarie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității de la Biserica studenților din Campusul universitar Hașdeu al municipiului Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, de la ora 9:00, în biserica de lemn cu hramurile „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte preotul slujitor al Bisericii Studenților – pr. Ciprian Negreanu, care este și duhovnicul ASCOR Cluj-Napoca, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți apropiați ai comunității studențești clujene.

După citirea Sfintei Evanghelii, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, tâlcuind pericopa evanghelică din Duminica dinaintea Botezului Domnului.

Preasfinția Sa a subliniat că Sfântul Ioan Botezătorul a fost trimis de Dumnezeu pentru a pregăti calea Domnului, prin chemarea la pocăință și prin săvârșirea Botezului. Așa și în viața noastră, a explicat ierarhul, există un „înger al începutului”, un îndrumător sau o persoană care, asemenea lui Ioan, ne vestește cuvântul lui Dumnezeu, ne cheamă la pocăință și ne pregătește pentru întâlnirea cu Hristos.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților.

La finalul slujbei, părintele Ciprian Negreanu i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității studențești la începutul anului calendaristic.

Scurt istoric

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) a fost înființată la București, în anul 1990, iar ulterior s-au deschis filiale în marile centre universitare din țară.

Filiala Cluj-Napoca a luat ființă în anul 1993, cu binecuvântarea și la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. Primul președinte al filialei a fost studentul Ciprian Negreanu, care în prezent este duhovnicul comunității.

Biserica Studenților, cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, este situată în Campusul Universitar Hașdeu din Cluj-Napoca. Aceasta este păstorită de preotul misionar Ciprian Negreanu, care este și duhovnicul ASCOR Cluj-Napoca. În cadrul bisericii își desfășoară activitatea atât ASCOR Cluj-Napoca, cât și Asociația „Prietenii Bisericii Studenților din Campusul Hașdeu”.

Construirea unei biserici dedicate studenților din campus a reprezentat o dorință a vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. Piatra de temelie a lăcașului de rugăciune a fost așezată la data de 25 octombrie 2003, de Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Construcția efectivă a început în primăvara anului 2004, după un proiect realizat de arhitectul Dorel Cordoș.

La 30 ianuarie 2005, în demisolul bisericii, Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș a oficiat prima Sfântă Liturghie. Ulterior, la 13 decembrie 2008, același ierarh a binecuvântat lucrările și a săvârșit prima slujbă în interiorul noii biserici.

Biserica este construită din lemn, în stil maramureșean, având formă de cruce. Catapeteasma este împodobită cu picturi realizate de diaconul Nicolae Bălan, iar pereții sunt străjuiți de icoane pictate de preoteasa Corina Negreanu, în fața cărora ard neîncetat candele.

Lăcașul de cult a fost sfințit la 12 iunie 2021 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. La slujba de sfințire a participat și vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul).

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close