În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 5 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Așezământul „Sfântul Vasile cel Mare” din cadrul Centrului pentru vârstnici din Bistrița.

De la ora 10:00, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns clerici, în prezența beneficiarilor centrului, a oficialităților centrale și locale, precum și a altor credincioși. Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop și preotul Sorin Moldovan – preotul de slujire caritativă al așezământului.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură. Pornind de la pilda vameșului și a fariseului, ierarhul a vorbit despre smerenie, explicând că ea ne plasează într-o libertate desăvârșită.

 

La chinonic, câțiva elevi de la Şcoala de Arte Bistriţa și de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, coordonați de prof. Cristina Bălan, au interpretat pricesne.

La finalul slujbei, părintele Sorin Moldovan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.

Vizita pastorală a avut loc în contextul proclamării anului 2023, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.

Scurt istoric

Aşezământul religios „Sfântul Vasile cel Mare” din cadrul Centrului pentru vârstnici din Bistrița a fost înfiinţat în anul 2000, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, ca o necesitate a implicării Bisericii în viaţa socială.

Tot în anul 2000, părintele Sorin Moldovan a fost numit preot de slujire caritativă, pentru a deservi nevoile spirituale ale persoanelor vârstnice din cadrul Centrului pentru vârstnici din Bistrița.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close