În Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul), 11 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpia Turzii.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, proin-protopopul Daniel Crișan, preotul paroh Virgil Cerceş, preotul coslujitor Marcel Gheberta, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”, vorbindu-le celor prezenți despre importanța credinței în viața noastră.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei „Învierea Domnului” din Câmpia Turzii, dirijat de preotul Sebastian Zăhan.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, în semn de recunoștință și apreciere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oferit rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, parohului Virgil Cerceș și preotului coslujitor Marcel Gheberta. De asemenea, primarului municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, și domnului Voicu Oprean, ierarhul le-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, iar Consiliului Parohial o diplomă de aleasă cinstire.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Scurt istoric

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Câmpia Turzii I, situată pe strada Andrei Mureşanu, nr. 17, este cel mai vechi lăcaș de cult ortodox din oraș.

Biserica a fost construită între anii 1910-1920, inițial în formă de navă, actualmente având formă de cruce, fiind extinsă între anii 1957-1958.

Lăcașul de rugăciune a fost sfinţit în anul 1958, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, iar în anul 1983, după ce a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, a fost resfinţit de către acelaşi ierarh.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preotul paroh Virgil Cerceş, alături pe preotul coslujitor Marcel Gheberta, doctorand al Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close