În fiecare an, în ziua de 29 iunie, când biserica ortodoxă îi cinstește pe Sf. Ap Petru și Pavel, penitenciarele din întreaga țară își serbează patronii spirituali – pe cei doi corifei ai ortodoxiei.
Vineri, 01 iulie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, la sediul Penitenciarului Bistriţa. Slujba, oficiată pe o scenă amenajată în curtea instituției, a început în jurul orei 10.00, și au participat atât personalul penitenciarului, persoanele private de libertate dar și simplii vizitatori.
Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți, despre cei doi apostoli, ocrotitori ai persoanelor private de libertate, dându-le exemplu viețile lor.
Multă lume se întreabă de ce penitenciarele și-au luat hramul acesta, Sf Ap Petru și Pavel.Pentru că atât Sf. Petru cât și Sf Pavel au fost la un moment dat deținuți. Sigur că pentru cuvântul lui Dumnezeu, pentru activitatea misionară pe care o învățau, dar au fost deținuți. Și Dumnezeu i-a scăpat în mod minunat.
Așa cum spune și numele penitenciarele, au rostul de ai face pe cei ce au greșit oameni buni. Le numim penitenciare de la cuvântul latinesc „penitenția”adică pocăință pentru greșelile făcute. Părere de rău și hotărâre de a nu mai face. Și suntem absolut încredințați că, Dumnezeu, dacă ne întoarcem de la păcat, de la rău, de la greșeală, iartă și ne consideră tot așa de buni ca și cum nu am fi făcut nimic.
La finalul Sfintei Liturhii, preotul misionar Ioan Vlașin, a adresat cuvinte de mulțumire atât Înaltpreasințitului Andrei pentru că a răspuns și anul acesta invitației, dar și cadrelor Penitenciarului Bistrița.
Prefectul județului Bistrița, domnul Ovidiu-Victor Frenț, prezent la Sfânta Liturghie a spus:
S-a demonstrat că biserica nu are ziduri, că în cele mai restrictive spații biserica intră și aduce alinare, mângâiere și speranță. Credința la fel, nu are nici ea ziduri, puteți să parcurgeți ce ați învățat din slujba de astăzi și să vă gândiți că aveți speranțe și oricând vă puteți reintegra în societate.
Deasemenea, a luat cuvântul și directorul unității, Comisar şef de penitenciare Lucian Siman, care pe lângă cuvântul de mulțumire adresat Mitropolitului Andrei și tuturor celor ce s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului, le-a adresat felicitări tuturor angajaților penitenciarului.
Manifestările dedicate „Zilelor Porţilor Deschise”, au debutat încă de joi, 30 iunie, când instituția penitenciarului a oferit posibilitatea reprezentanţilor societăţii civile de a vizita unitatea, în scopul cunoaşterii realităţii obiective din mediul carceral.
Accesul în unitate a fost permis în intervalul orar 10.00 – 15.00. Activitatea vizează conştientizarea comunităţii locale asupra importanţei pe care Penitenciarul Bistriţa îl are în menţinerea şi restabilirea ordinii sociale, construirea unei imagini publice obiective cu privire la activitatea desfăşurată de unitate, prin promovarea valorilor, atitudinilor şi a culturii organizaţionale.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost declarați ocrotitorii sistemului penitenciar din România
În 1993 și 1997, s-au semnat două protocoale între Patriarhia Română și Ministerul Justiției privind desfășurarea asistenței religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost declarați ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, se arată că „ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administrației penitenciare”.
În majoritatea unităților penitenciare din țara noastră au fost înființate biserici, capele și paraclise, unde există câte un preot ortodox care se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, și de acordarea serviciilor de asistență religioasă și consiliere spirituală deținuților care solicită acest lucru.
Capela din Penitenciarul Bistrița cu hramul „Sfantului Mare Mucenic Gheorghe”, purtătorul de biruință, a fost târnosită în luna septembrie a anului 1997, de către vrednicul de pomenire Bartolomeu, și în anul 2015 după ce a fost refăcută pictura, capela a fost resfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.
Sfânta Liturghie se oficiază în fiecare duminică și sărbătoare, iar persoanele private de libertate, pot să participe la oricare slujbă religioasă.