Angajații Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în frunte cu membrii Permanenței Consiliului Eparhial, miercuri și joi, 22-23 decembrie 2021, și-au colindat ierarhii.

În după-amiaza zilei de joi, 23 decembrie, aceștia au fost primiți de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, unde i-au vestit Nașterea Domnului Hristos prin colindele străbune. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat un cuvânt duhovnicesc și le-a mulțumit pentru eforturile de zi cu zi depuse spre bunul mers al Eparhiei.

Ca răsplată pentru colind, ÎPS Părinte Andrei le-a oferit cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2022, iar pentru copiii lor le-a dăruit pachete cu dulciuri.

Miercuri, 22 decembrie, ostenitorii Centrului Eparhial l-au colindat pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care, cu bucurie, i-a primit la biroul său. Cu această ocazie, Părintele Episcop Benedict le-a adresat un gând duhovnicesc, le-a mulțumit pentru buna colaborare și le-a oferit daruri, ca răsplată pentru colind.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close