Apropiat colaborator al Bisericii străbune, profesorul Nicolae Edroiu a fost depus astăzi la Auditorium Maximum. Aici, numeroase personalități din mediul academic și colegi au ținut discursuri și au evocat personalitatea marelui profesor plecat în veșnicie, ne-a spus exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, care a participat la funeralii. Dintre cei care au luat cuvântul, îi amintim pe rectorul Universității Babeș Bolyai, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, acad. Emil Burzo și prorectorul prof. univ. dr. Ioan Bolovan. Un mesaj de condoleanțe a fost rostit și de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, de la Institutul de Istorie „George Barițiu”, din Cluj-Napoca.
La acest moment de tristețe pentru urbea Clujului, dar nu numai, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un cuvânt de mângâiere, prin care a evocat profilul marelui profesor Nicolae Edroiu, plecat în veșnicie. Mesajul a fost citit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, cel care a și oficiat slujba de înmormântare împreună cu un sobor de preoți, din care au făcut parte consilieri, protopopi și stareți din Mitropolia Clujului:
Cu adâncă întristare și nespusă durere sufletească am aflat de trecerea, neașteptată, la cele veșnice a domnului profesor Nicolae Edroiu [1939-2018], foarte bun cunoscător al istoriei naționale, director al prestigiosului Institut de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române. […] Un proiect academic de mare anvergură și de importanță națională în care domnia sa a avut un rol determinant în calitate de coautor și coordonator, alături de alți istorici de marcă ai Academiei Române, îl reprezintă amplul tratat de Istoria Românilor proiectat în 10 volume [ediția I, 2002; ediția a II-a, 2012], fiind responsabil de elaborarea volumului V: O epocă în spirit european [1601-1711/1716], respectiv a volumului VI: Românii de la Europa Clasică la Europa Luminilor [1711-1821], ambele publicate în anul 2012 la Editura Univers Enciclopedic.
De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a subliniat legătura puternică ce a existat între Biserica Ortodoxă și profesorul Edroiu:
Ca fiu duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române a răspuns prompt și cu multă bucurie chemării noastre de a se alătura specialiștilor în Istorie bisericească în vederea coordonării trilogiei Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare, proiect comun de cercetare realizat de către Patriarhia Română în colaborare cu Academia Română, publicat sub egida Editurii Basilica a Patriarhiei Române, din care au apărut primele două volume [vol. I: Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent, București, 2014, 1040 pag.; vol. II: Contribuții ale monahismului ortodox românesc la nivel național și internațional, 2016, 1200 pag.], cel de-al treilea volum, Dicționarul tuturor mănăstirilor românești fiind în curs de editare.
În acest sens, ne amintim cu apreciere de cuvintele domnului profesor Nicolae Edroiu rostite în Aula Academiei Române în data de 4 aprilie 2014, cu prilejul Zilei Academiei Române şi a porţilor deschise, când s-a lansat oficial primul volum al trilogiei menționate mai sus, despre care spunea că: „îşi începe astăzi drumul spre mintea şi inima creştinilor români ortodocşi, şi nu numai, o lucrare reprezentativă a istoriografiei românești dintotdeauna […]. Nu mă îndoiesc de faptul că sinteza privind monahismul ortodox românesc va face o îndelungată probă de rezistență științifică în istoriografia română. […]
Pentru contribuția sa ca autor de manuale de Istorie, membru a numeroase asociații științifice și comisii de profil din țară și din străinătate, colaborator cu diferite redacții ale unor publicații românești de specialitate, coordonator al colecţiilor „Bibliotheca Bibliologica” şi „Bibliotheca Historica”, a fost onorat cu o serie de distincții și premii din partea mai multor instituții ale statului amintind aici Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler [2002], dar și din partea Bisericii, primind Crucea Transilvană acordată în anul 2008 de Mitropolia Clujului, Maramureşului și Sălajului, respectiv Ordinul „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”, pe care i l-am acordat în luna ianuarie 2017, pentru contribuția remarcabilă la elaborarea volumului al II-lea al trilogiei dedicate monahismului ortodox românesc.
Așadar, întreaga slujire jertfelnică pe care a împlinit-o domnul profesor Nicolae Edroiu în mod exemplar de la catedră, încununată cu numeroase realizări cărturărești, dovedește întâi de toate statura unui spirit riguros din punct de vedere al cercetării academice, luminos, iubitor de valori perene, generos și recunoscător față de înaintași, aducându-ne aminte în acest sens de mărturisirea Domniei Sale dintr-un interviu acordat unei publicații bucureștene pentru care afirma: „datorez enorm acestei ţări şi acestui popor, mai ales după ce le-am studiat şi cercetat mai bine de o jumătate de secol trecutul. Sunt mândru că m-am născut român!”
În aceste momente grele pentru toţi cei îndoliaţi, exprimăm întreaga noastră compasiune și adresăm tuturor sincere condoleanțe, precum şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Nu vă întristați ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa [credem] că Dumnezeu pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreuna cu El” [1 Tesaloniceni 4, 13-14].”
După citirea mesajului din partea Părintelui Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură prin care a mângâiat pe cei prezenți și a evocat personalitatea academicianului Edroiu.
Noi, toți cei care ne-am bucurat de prezența domnului academician Nicolae Edroiu, care a făcut parte și din Adunarea eparhială și din Consiliul eparhial, noi îi simțim cu mare durere plecarea dintre noi. Însă, în virtutea credinței noastre, noi credem că rămâne cu noi. A fost un om de mare calitate spirituală și civică a urbei noastre, dar a fost și unul dintre sfătuitorii foarte buni, în situațiile delicate în care aveam nevoie de sfaturile domniei sale. E greu să rezumi într-o frază două ce a însemnat academicianul Nicolae Edroiu și pentru viața științifică a acestei capitale a Transilvaniei, dar și pentru viața Mitropoliei noastre.
Drept aceea, ne vom folosi de cuvintele lui Ernest Bernea, care zice că: „adevărata bucurie a venit din prisos de omenie și din bogăție interioară. A fost mare și puternic prin ceea ce a dăruit altora. Ești câtă putere de dăruire ai, câtă putere de jertfelnicie ai, iar el a avut multă putere de dăruire!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului în cuvântul rostit în cadrul slujbei de înmormântare.
Potrivit părintelui arhim. Dumitru Cobzaru, iertăciunile, așa cum sunt numite în această parte a țării, au fost rostite de Președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
La slujba înmormântării au participat numeroase oficialități locale și centrale, alături de academicieni, profesori ai instituțiilor de învățământ clujene, preoți și cunoscuți, care au venit să aducă un ultim omagiu profesorului și academicianului Nicolae Edroiu.
Răspunsurile liturgice au fost date de corala Psalmodia Transylvanica a Facultății de Teologie Ortodoxă din oraș, dirijată de pr. prof. univ. dr Vasile Stanciu, decanul instituției.
La final, împreună cu Armata, convoiul cu trupul neînsuflețit s-a deplasat la Cimititul central din oraș, unde, academicianul Nicolae Edroiu a fost înmormântat cu onoruri militare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!