Vrednicul de pomenire, Episcopul Ioan Mihălțan a fost comemorat duminică, 22 martie 2015, în satul natal Ohaba din Arhiepiscopia Alba-Iuliei, cu ocazia împlinirii a șapte ani de la trecerea sa la cele veșnice. Slujba parastasului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, alături de un sobor de preoți și diaconi, la mormântul ierarhului.  Înainte de slujba de pomenire, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ohaba, ocrotită de „Sfântul Nicolae”.

Drumul spre desăvârșire cere un efort încordat
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre viața și învățătura Sfântului Ioan Scărarul, în contextul în care Duminica a 4-a din Postul Mare îi poartă numele. Ierarhul a adus în atenția credincioșilor și lucrarea marelui ascet numită „Scara Paradisului” sau „Scara urcușului duhovnicesc”, explicându-le, pe baza învățăturii transmise de Sfântul Ioan Scărarul, că în drumul spre desăvârșire se cere un efort încordat. 
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a vorbit despre personalitatea regretatului ierarh și a rememorat câteva întâlniri pe care le-a avut cu episcopul Ioan Mihălțan încă de pe vremea când era preot în Ohaba, enumerând și câteva virtuți ale sale. După Sfânta Liturghie, în curtea bisericii, a fost dezvelită o placă comemorativă, realizată în memoria episcopului Ioan.

O viață dedicată lui Hristos
Preasfințiul Ioan Mihălțan s-a născut pe 27 septembrie 1926, în localitatea Ohaba, din județul Alba. În anul 1951, după terminarea studiilor, a fost hirotonit preot celibatar de mitropolitul Nicolae Bălan pentru capela Institutului Teologic din Sibiu. La insistenţele sale, contrar dorinţei mitropolitului şi a profesorilor care-l doreau la Sibiu, a fost numit preot în satul său natal, Ohaba, unde a desfăşurat o importantă activitate pastoral-misionară timp de aproape 40 de ani. În anul 1990 a fost chemat de vrednicul de pomenire Episcopul Vasile Coman al Oradiei, Bihorului şi Sălajului, la slujirea întru arhiereu-vicar la Oradea. După trecerea la cele veşnice a episcopului Vasile Coman a fost ales episcop titular al Episcopiei Oradiei, la 24 septembrie 1992, pe care a condus-o cu devotament și pricepere până în 2007, când s-a pensionat, din motive de sănătate. A trecut la cele veșnice un an mai târziu pe 17 martie, după o grea suferință.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close