Joi, 24 aprilie 2014, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea Sf. Cuv. Elisabeta, a Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, precum și a Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș.
În această zi, Mănăstirea „Sf. Elisabeta” din Cluj-Napoca și-a serbat hramul. Sărbătoarea a fost marcată prin oficierea Sf. Liturghii într-un cadru cu totul special, dat de prezența celor doi ierarhi ai Clujului, ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și PS Vasile Someșanul, Episcopul Vicar. Soborul care a slujit alături de ierarhi a fost numeros, format din preoți, duhovnici și stareți ale mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.
Sf. Cuv. Elisabeta, o sfântă contemplativă
Din cuvântul de învățătură rostit în timpul Sf. Liturghii de ÎPS Părinte Andrei, credincioșii au putut afla mai multe despre viața Sf. Cuv. Elisabeta, numită de Înaltpreasfinția sa o sfântă contemplativă, a cărei mare nevoință era rugăciunea: „Maica noastră Elisabeta a fost o sfântă contemplativă, dar ceilalți sfinți pe care-i sărbătorim astăzi au fost sfinți activi. Referitor la Sf. Cuv. Elisabeta, mărturii scrise avem puține. A trăit în veacul al IX-lea în Bizanț, a avut o viață de rugăciune și nevoință pe care o admirau contemporanii ei, iar datorită acestei vieți, Dumnezeu văzând nevoința ei, rugăciunea ei, pe mulți, încă de când era în viață i-a tămăduit și i-a eliberat de rele pătimiri. Cu rugăciunea ei a experimentat ceea ce zice Sf. Ioan Scărarul, când dă definiția rugăciunii, zicând că, rugăciunea după conținutul ei este convorbirea omului cu Dumnezeu, dar după lucrarea ei este suținătoarea lumii. Rugăciunea ține lumea! Sf. Cuv. Elisabeta a fost o mare rugătoare, o mare nevoitoare, iar podoaba ei, a fost cea lăuntrică”.
Slujba s-a încheiat cu o Sfeștanie săvârșită de ierarhi și preoți la Fabrica de lumânări a Arhiepiscopiei Clujului, care își are sediul în incinta Mănăstirii „Sf. Elisabeta”.
Așezământul monahal situat pe str. Arțarului, nr. 7, a fost înfiinţat inițial în 1935 de Episcopul Nicolae Ivan, cu scopul de a „întreţine o şcoală de surori de caritate”, dar a fost desfiinţat în anul 1952.
Hotărârea reînființării mănăstirii s-a luat în ședința permanenței eparhiale din data de 4 aprilie 2011.
