Creştinii ortodocşi au prăznuit astăzi, 8 septembrie 2013 Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor și Sfânta Maria Mică. Mii de credincioși au participat la hramul Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Oamenii veniți din Bucovina, Maramureş, Valea Bârgăului, Valea Someşului, Bistriţa dar şi din alte zone au luat parte dimineață la Sfânta Liturghie,oficiată de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, înconjurat de un sobor impresionant de preoți și diaconi.
Nașterea Maicii Domnului, bucurie pentru toată lumea
Miilor de credincioși prezenți la hramul Mănăstirii, Mitropolitul Clujului le-a vorbit în cadrul cuvântului de învățătură despre însemnătatea sărbătorii de astăzi: ”Nașterea oricărui copil e prilej de bucurie! Cu atât mai mult nașterea Născătoarei de Dumnezeu aduce bucurie absolut la toată lumea. Maica Domnului, a cărui naștere o prăznuim astăzi, a avut iubire jertfelnică întâi de toate față de Preaiubitul Său Fiu. L-a iubit cum nu-L putem iubi niciunul dintre noi: până la Cruce! A fost credinciosă până la capăt Fiului ei și atunci când a fost sub crucea Mântuitorului Hristos a fost daruită de Maică întregii lumi creștine pentru că Domnul Hristos uitându-se la Ioan, ucenicul iubit, i-a zis: Fiule, iată mama ta și atunci ne-a făcut fii ai Maicii Domnului, pe noi, pe toți”.
Înaltpresfințitul Andrei i-a îndemnat totodată să nu se ferească de nașterea de copii în condițiile în care populația Romaniei și a Europei este în declin.
La finalul slujbei Mitropolitul Clujului a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în lucrările de construcție ale mănăstirii de la Piatra Fântânele.
Paraclisul ”Sfântul Pahomie de la Gledin” sfințit de IPS Andrei
Slujbele dedicate hramului au început încă din seara zilei de sâmbătă cu slujba Vecerniei și a Utreniei săvârșite de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Astăzi, în ziua hramului, pe lângă Sf. Liturghie, ÎPS Andrei a oficiat și sfințirea Paraclisului din incinta Mănăstirii, cu hramul ”Sfântul Pahomie de la Gledin”. Slujba de binecuvântare a debutat la ora 9, înainte de oficierea Sfintei Liturghii. Paraclisul sfințit astăzi este situat în noul corp de chilii, ridicat între anii 1995- 2008. Lucrările la paraclis au fost efectuate de meșteri din localitatea maramureșeană
Groșii Țibleșului. În anul 2009, Preasfințitul Episcop-vicar Vasile Someșanul a binecuvântat locașul de cult pentru a se putea săvârși aici Sfintele Slujbe, mai ales pe timpul iernii. Iconostasul a fost sculptat de meșterul Ionel Pop din Groșii Țibleșului iar pictura în stil bizantin a fost executată între anii 2008-2010
Mănăstirea de la Piatra Fântânele, reînființată în 1995
Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este situată la cota 1.200, în Pasul Tihuţa. Biserica din lemn a mănăstirii a fost construită în 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări și a funcționat până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. Așezământul monahal a fost înființat în 1928, dar a fost închis în 1960. Abia în 1995 a fost reînfiinţată ca mănăstire de maici la iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Astăzi, cu susţinerea IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, prin râvna şi munca credincioşilor şi a celor 22 de vieţuitoare, împreună cu maica stareţă Pamfilia Solcan și cu părintele duhovnic Gavril Horț se desfăşoară lucrările de ridicare a bisericii noi, ce poartă hramul ”Nașterea Maicii Domnului”. În prezent se lucrează și la împrejmuirea mănăstirii cu zid de piatră.