Duminică, 19 ianuarie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.
În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre virtutea recunoștinței, arătând că trebuie să fim recunoscători față de Dumnezeu, părinti și semeni.
La finalul slujbei, părintele paroh Vasile Boșca a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.
În continuare, domnul Mihai-Cristian Lazăr, primarul orașului Șimleu Silvaniei, a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei o plachetă de onoare, ca simbol al slujirii primului mitropolit ortodox în urbea de la poalele Măgurii, și un tablou cu biserica parohiei, realizat de către copiii din cadrul Clubului de pictură „Silvan-Art”, sub îndrumarea domnului profesor Dumitru Costalaș, club care este sprijinit, îndeaproape, de Primăria orașului Șimleu Silvaniei.
Sub coordonarea părintelui paroh Vasile Boșca, Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” desfășoară o bogată activitate social-filantropică, majoritatea acestor activități desfășurându-se în Complexul social al parohiei.
În anul 2015, în imediata vecinătate a lăcașului de cult a fost inaugurat noul Centru Social Multifuncțional „Filantropia”, construit prin accesarea fondurilor europene, centru care a fost proiectat să asigure asistență unui număr de aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Astfel, se încearcă crearea unui mediu adecvat pentru activități de învățare, consiliere educațională, recreere, socializare și odihnă, oferindu-se, totodată, sprijin în efectuarea temelor și asimilarea tehnicilor de învățare cognitivă, precum și servicii de evaluare și consiliere socială și psihologică pentru copil și familie.
În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui Centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare și dotată cu mobilier specific pentru activităţile de pregătire şi servire a mesei calde. În prezent, există 114 de asistați sociali care servesc masa în cadrul cantinei sociale.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Arhid. Ionică Torcoș