Literatura teologică abundă atunci când este vorba de taina care se descoperă la Crăciun și ne introduce generos în istoria momentului deplin – „plinirea vremii” (Galateni 4,4) – dar, în același timp ne indică deschideri și perspective de-a lungul unei pedagogii exemplare, în vederea unei întrupări în contexte concrete personale. Aceste elemente se desfășoară, mai ales, în sensul realizării unei icoane a Crăciunului – „sărbătoare a familiei”. Tema evidentă, ca prelungire prospectivă a evenimentului, este tocmai grija față de copii, în interiorul familiei, într-o securizantă și protectivă colaborare cu Domnul care, la Crăciun, devine „Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (Condacul sărbătorii).
Scrierile care vorbesc despre nașterea Pruncului Iisus în Betleem au un caracter teologic sau apologetic, exegetic sau omiletic, însă nu lipsește dimensiunea umană firească a momentului. Și aici ne referim la nașterea din Fecioara Maria, Maica Sa, la relația Lui cu Dreptul Iosif, cel care a fost numit tată, oferind protecție Pruncului (Luca 2, 48), sau la raportarea cu personajele principale din peisajul nașterii. Într-un limbaj poetic, prin intermediul unor imagini sensibile, delicate, Sfântul Efrem Sirul descrie momentul și dă glas uimirii și laudei protagoniștilor în termeni foarte calzi. Ne referim aici la imnele nașterii și cu precădere la cele numite „cântece de leagăn”. Poetul siriac nu se sfiește să facă teologie înaltă folosindu-se de paradigma cea mai la îndemână pentru a da concretețe evenimentului, dar, mai ales, relevanță. Nu este vorba doar despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, ci și despre nașterea Omului-Iisus. Teologia fidelă limbajului biblic simplu este bine reflectată în scrierile sale, mai ales prin apelul la o înțelegere de jos în sus, accesibilă cititorului obișnuit. Imnul este forma liturgică de participare activă la taina care se desfășoară în fața ochilor, ascultătorul sau cititorul devenind contemporani și beneficiari ai roadelor acesteia.
Vom lua în continuare câteva exemple prin care să argumentăm cele exprimate până în acest moment. Mai întâi, în imnul 3 al Nașterii, Fecioara Maria Îl binecuvintează pe Pruncul dumnezeiesc zicând: „Binecuvântat fie Copilul Care a bucurat astăzi Betleemul! Binecuvântat fie Pruncul Care i-a întinerit astăzi pe oameni! Binecuvântat fie Rodul Care s-a pogorât la noi, flămânzii!” (3,1[1]) Iar poporul continuă cântarea cu un refren, adăugând: „Binecuvântat fie Copilul tău, Care a desființat asprimea inimii noastre!”. Termenul cheie al acestui text este cel de „prunc/ copil” în legătură cu mama Sa, Fecioara Maria, a Cărui naștere se însoțește cu o stare nouă, cea prezentă în viața de familie.
Într-o altă cântare, Fecioara Maria I se adresează pruncului Iisus personal și Îl numește „neastâmpărat”, din prea multă dragostea sa, exprimându-și maternitatea în tot ceea ce este mai candid și mai suav: „Vino și odihnește-te în tăcere în sânul maicii Tale, Fiule al Celui Preaînalt! Neastâmpărul nu se cuvine fiilor de împărat” (14,1). Comportamentul indicat este unui firesc, foarte omenesc, ce creează din nou punți cu comportamente obișnuite în interiorul familiilor ce se bucură de pruncii pe care li-i trimite Dumnezeu.
Dreptul Iosif trăiește și el cu uimire momentul și-și asumă rolul pe care i-L propune Tatăl la nașterea Fiului Său: „Sărutatu-l-a Iosif pe Fiul, ca pe un Prunc și I-a slujit ca unui Dumnezeu… Uimire mare!” (5,16) Și I se adresează: „Cine mi-a dat ca fiu pe Fiul Celui Preaînalt?”, la care Maria „s-a înflăcărat și ea și a cântat și ea cântecul ei de leagăn: Cine mi-a dat mie celei singure să zămislesc și se nasc pe Cel care e unul și mulți, mic și mare, cu totul în mine și cu totul în toate?” (5, 17, 19)
Pruncul se comportă firesc, ne spune Sfântul Efrem, și deopotrivă minunat: „Cât de neastâmpărat ești, Pruncule, care te reverși tuturor! Oricui te întâlnește îi surâzi, oricui te vede îi zorești în întâmpinare cu bucurie. În iubirea Ta te asemeni unuia care flămânzește după oameni” (13, 12).
Lectura unor astfel de imne are un vădit scop pedagogic. Crăciunul face din nașterea copiilor o icoană frumoasă, plină de lumină. Părinți cu frică de Dumnezeu trăiesc venirea în lume a copiilor cu uimire, primindu-i ca pe un dar de sus, pe care îi și dăruiesc lui Dumnezeu. Iar pentru educația lor se uită atent la Fecioara Maria și la Dreptul Iosif. Lecția pe care o primim la praznicul Nașterii Domnului este tocmai grija față de copiii noștri. Este un semn pe care îl vedem, este o șansă care ni se face, dar este și o responsabilitate care ni se pune pe umeri.
Grija de copiii noștri este o componentă esențială a vieții noastre sociale și religioase. Contextul creșterii lor nu este unul lipsit de provocări, tocmai de aceea, stâlpii unei vieți bine construite se zidesc la momentul oportun, fără să delegăm responsabilități, formând personalități luminoase și generând caractere puternice. Îi felicităm pe părinți pentru preocuparea esențială față de copii și educația acestora și le suntem alături. Ne bucurăm de copiii care se nasc și sunt crescuți și educați frumos și ne punem speranța în Dumnezeu pentru tot ceea ce înseamnă viitorul geografiei noastre spirituale și naționale, dar și a lumii întregi.
În partea ultimă a acestui eseu, mă voi referi la copiii care suferă de boli cronice sau chiar terminale și la părinții acestora, care traversează experiențe extrem de dificile. Încercăm să nu fim indiferenți față de ei. Crăciunul este, mai ales, despre generozitate și participare. Învățăm de la Pruncul dumnezeiesc surâsul cu care ne întâmpină pe toți. Un astfel de comportament se observă la cei care, pe parcursul timpului, ne-au ajutat cu generozitate la ridicarea Centrului Paliativ Sfântul Hristofor din Sânnicoară. S-a început timid în urmă cu un an, cu un grup restrâns de prieteni, o familie mică, la care, treptat și la vremea potrivită, s-au adăugat alții, fiecare cu zâmbetul său și cu darul pe care l-a avut de oferit celor care au nevoie de acest spital. Proiectul s-a derulat în bune condiții, de acum familia prezentă în jurul centrului este mare și devine tot mai numeroasă pe zi ce trece. Oameni cu inimi largi au făcut spațiu și altora să își găsească loc în ele. Deodată cu partea edilitară, acolo se învață empatia, dragostea exprimată total, și se depășesc indiferența și confortul personal, care pot să ne izoleze de viață în toată concretețea ei. Acest proiect adună laolaltă, ne face să vedem lucrurile mai clar și, mai ales, ne ajută să fim mai buni și să ne bucurăm mai mult.
Le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au fost alături, încurajându-ne, oferindu-ne sprijin și rugându-se pentru ca lucrările la acest centru să fie duse până la capăt. În familia centrului fiecare își trăiește activ propriul rol, purtând sarcinile celuilalt, ca un exercițiu la îndemână în școala dragostei.
Gândul nostru de bine, în spiritul sărbătorii, pornind de la teologia Sfântului Efrem, se exprimă prin urarea ca zâmbetul Pruncului Iisus să vă întâmpine pe toți și să primiți din bucuria Lui în inimile dumneavoastră, în familiile dumneavoastră și peste tot în viața de zi cu zi. Să primim și să răspândim bucurie.
Sărbători cu pace și zâmbet luminos!
† BENEDICT Bistrițeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
[1]Textele sunt preluate din volumul Imnele Nașterii și Arătării Domnului, Sibiu, Deisis, 2010.
