În perioada 4-5 noiembrie 2024, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, instituție de învățământ teologic care aniversează anul acesta 100 de ani de la înființare, a organizat Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „Păcatul – unica boală de temut: «Voiești să te faci sănătos» (Ioan 5, 6)?”. Timp de două zile, ierarhi, zeci de profesori, teologi și oameni de cultură din țară și străinătate au dezbătut diferite teme și probleme de actualitate care se încadrează în tematica anului 2024, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.
Ediția din acest an s-a desfășurat în format hibrid, atât în format fizic, cât și online. Deschiderea oficială a manifestării științifice a avut loc luni dimineața, 4 noiembrie, în aula facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a altor invitați. După deschiderea festivă, în după-amiaza zilei de luni și în decursul zilei de marți, 5 noiembrie, lucrările simpozionului au continuat atât la sediul facultății, cât și în mediul online, unde participanții s-au împărțit pe patru secțiuni: Teologie și Istorie, Muzicologie, Artă Sacră. De asemenea, a existat o secțiune dedicată și studenților doctoranzi, precum și o secțiune specială intitulată „Patimi și adicții”.
Marți seara, 5 noiembrie, de la ora 18:15, în aula facultății, în prezența participanților la lucrările simpozionului (prezenți fizic și online), a cadrelor didactice, a studenților și a altor invitați de seamă, pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul instituției de învățământ teologic clujean, a dat citire concluziilor generale ale simpozionului, referatele prezentate urmând a fi publicate într-un volum special.
În continuare, Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu și arhid. prof. dr. Daniel Frumos, a susținut un concert festiv de muzică sacră și cântece folclorice.
La Simpozionul internațional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „Păcatul – unica boală de temut: «Voiești să te faci sănătos» (Ioan 5, 6)?”, au fost susținute peste 100 de referate. Au fost prezenți participanți din țară și străinătate, cadre didactice universitare, cercetători și doctoranzi din mai multe țări (România, Elveția, Franța, Polonia, Marea Britanie, Germania), conform decanului facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, care a mulțumit tuturor participanților și celor implicați în organizarea manifestării științifice.
Evenimentul academic a fost organizat cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și face parte din suita de manifestări științifice ale facultății, proiectate pentru anul universitar 2024-2025.
În raportul-sinteză al Simpozionului, în urma prezentării referatelor și a discuțiilor generate de acestea, „fără pretenția de a fi exhaustivi în prezentarea lor și punând accent aici pe acele concluzii care au referință directă la tema simpozionului”, organizatorii au prezentat următoarele concluzii:
În prelegerea cu titlul „Să-i ajutăm pe frații noștri bolnavi sufletește și trupește”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a dezvoltat, plecând de la Sfânta Scriptură, imaginea lui Hristos, vindecătorul complet, Marele Doctor al sufletelor și al trupurilor deopotrivă. De vreme ce nu există om complet sănătos ci, într-o măsură mai mare sau mai mică, toți suntem bolnavi, de aceea cu toții avem nevoie de acțiunea tămăduitoare a Mântuitorului Hristos și, tot de aceea, suntem chemați să ne ajutăm reciproc, deoarece împărtășim aceeași soartă, aceleași neputințe și aceleași nevoi. Din perspectivă duhovnicească, cel care privește cu ochiul curățit al sufletului percepe boala în rostul ei mântuitor și dă slavă lui Dumnezeu și pentru aceasta. Cercetarea celor bolnavi, faptă a milei creștine, este mărturie a unei dispoziții interioare pline de dragoste; în plan social, această dispoziție iubitoare față de aproapele se concretizează în expresii concrete ale asistenței sociale organizate.
Preasfințitul Părinte Petroniu a adus în atenția participanților diferitele aspecte ale raportului dintre sănătate și boală, dintre pastorația față de cei bolnavi pe de o parte, și responsabilitatea față de aceștia, pe de alta, în prelegerea intitulată „Sănătate, boală, pastorația și îngrijirea celor bolnavi”. Există o conlucrare responsabilă între preot, bolnav, medic, Dumnezeu, pe care Preasfinția Sa a sintetizat-o astfel: „Preoții se roagă, medicii tratează, bolnavii sunt încrezători, însă Dumnezeu este Cel Care dăruiește vindecarea și mântuirea”.
În sfârșit, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a încheiat tripticul de prezentări arhierești cu o prelegere intitulată: „Hristos – medicul și doctoria. Terminologia medicală în scrierile Sfântului Efrem Sirul”. Reprezentant al spiritualității siriace, Sf. Efrem vorbește despre Hristos în termeni medicali, evitând un vocabular juridic sau de natură morală. Hristos este medicul, adică cel care iartă și vindecă, dar și „doctoria vieții”, „leac de viață”, care nu numai că restabilește sănătatea, dar îl și îmbracă pe om cu veșmântul nupțial strălucitor, luminos, pe care l-a pierdut prin păcat, reașezându-l astfel în matca lui originară, așa cum l-a făcut și l-a vrut Dumnezeu. Hristos ca „doctorie a vieții” este ascuns, până la sfârșitul istoriei, în Tainele Bisericii, mai ales în Sfânta Euharistie. Starea paradisiacă, Biserica și Împărăția cerească se află, toate, într-o continuitate cronologică tocmai prin prezența și lucrarea taumaturgică a lui Hristos.
Simpozionul a continuat pe secțiuni (Teologie și Istorie – în limba română și engleză, Muzicologie, Artă Sacră, Secțiunea Doctoranzilor, Secțiunea specială de „Patimi și adicții”). În urma prezentării referatelor și a discuțiilor generate de acestea, s-au desprins următoarele concluzii (fără pretenția de a fi exhaustivi în prezentarea lor și punând accent aici pe acele concluzii care au referință directă la tema simpozionului):
Secțiunea Teologie și Istorie, Doctoranzi, Patimi și Adicții
- Lumea de astăzi este foarte sensibilă la suferință și la boală și, adeseori, omul contemporan încearcă, prin toate mijloacele posibile, să fugă de ele. Atitudinea față de boală, în special, și față de suferință, în general, este determinată de valorile care animă o societate sau o comunitate; de aceea, o societate sau comunitate cu valori sănătoase religios și moral va gestiona mult mai bine boala și suferința decât o societate sau o comunitate animată de scopuri hedoniste, de exemplu; încadrate în viziunea religioasă asupra lumii și asupra omului, așa cum ne-o livrează Revelația divină, suferința și boala dobândesc valențe curative și mântuitoare în plan spiritual;
- În context ascetic, spre exemplu, boala trupului este o ispită din arsenalul perfid al diavolului. Tocmai de aceea, dacă ispita este înfrântă, boala poate deveni, prin răbdarea ei cu recunoștință, prilej de curățire sufletească, cale regală spre smerenie, mijloc de întâlnire cu Hristos cel înviat;
- Pastorația terapeutică a preoților în spitale trebuie, în primul rând, să mijlocească întâlnirea bolnavului cu Hristos prin harul Său, prin energiile Sale. În spital, boala poate fi înțelept administrată de preot cu scopul de a-l reintegra pe bolnav într-o relație vie cu Dumnezeu;
- Păcatul este și el o boală. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că păcatul este întrebuințarea proastă a gândurilor, apoi a lucrurilor. Sfântul Paisie Aghioritul pune în evidență schimbările majore aduse de modernitate așa încât s-a creat terenul prielnic pentru “un mare spital de nebuni”, iar Sfântul Porfirie vorbește despre aceeași realitate în termeni muzicali, numind societatea actuală o „societate de dezacordați”. După expresia Fericitului Augustin, păcatul este „o dragoste dezordonată”. În viziunea teismului deschis, păcatul este o consecință a libertății, a unei libertăți prost exercitate, iar pentru teismul clasic (închis), păcatul este o deformare a binelui;
- Bolnavul sufletesc este definit, patristic, drept cineva care și-a pierdut apetitul sufletesc, care nu are chef de nimic, nu are nevoie de nimeni, de niciun părinte. Paradoxul este că are energia de a se enerva, de a se irita, are energie pentru păcate, dar nu pentru practicarea virtuții;
- După cum există boli ale secolului nostru, există și păcate ale secolului nostru: relativismul moral, indiferentismul religios, sincretismul religios, individualismul extrem, suprimarea oricărei autorități și a oricărei forme de tradiție; există tendința de a „îmblânzi” păcatul, chiar de a-l nega, de a considera că el nu există, că e doar o denumire arbitrar sau interesat aplicată opțiunilor de viață ale unuia sau altuia, toate la fel de legitime din punctul de vedere al criteriilor societății de consum, hedoniste și individualiste în care trăim;
- Păcatul devenit patimă este numit, într-un limbaj medical specializat, „adicție”. Adicția este o afecțiune complexă, caracterizată printr-un comportament obsesiv și compulsiv, o stare de sclavie față de un „obiect” care adeseori este investit cu calități benefice, aparent ajutându-l pe om să depășească stări psihice, sufletești, care altfel sunt de nesuportat. Adicția se instalează prin intermediul „dorinței” de a consuma ceva nociv, deși aparent seducător, provocând o plăcere de scurtă durată, continuă prin repetitivitate și cantitate mereu sporită, și sfârșește prin a fi tiranică, impunând necesitatea de a consuma acel ceva nociv;
- În sfera patristicii și spiritualității răsăritene, adicțiile sunt înțelese drept poftele crescute dincolo de limitele naturale ale firii și care copleșesc omul. Aceste pofte atacă în haită și, asemenea unei haite, îl sfâșie pe cel robit lor;
- Vindecarea din adicții presupune efortul conjugat al specialiștilor din mai multe câmpuri de competențe: biologice, medicale, psihologice, sociologice, spirituale. Competențele care țin de domeniul științei pot/ este recomandat să fie înțelese ca reflexii ale Revelației (așadar, intrând în sfera providenței divine), contribuind, împreună ce cele spirituale, la o vindecare totală și la o redobândire a unei unități psiho-somatico-spirituale pierdute;
- Tămăduirea bolilor sufletești este strâns legată de iertarea păcatelor, lucru evident mai ales în cazul Tainei Sfântului Maslu, care arată legătura dintre boală și păcat, dintre vindecare și iertare. Rugăciunea, postul, asceza, participarea la Tainele Bisericii, asumarea neputințelor și păcatelor celorlalți într-o rugăciune cuprinzătoare și compătimitoare, toate acestea întăresc în noi conștiința că vindecarea este nu doar personală, ci și comunitară, că există o lucrare și o responsabilitate a comunității față de vindecarea celui bolnav. Biserica, înțeleasă ca organism teandric și ca Trup al lui Hristos, oferă un loc în care persoanele pot experimenta împreună vindecarea și creșterea spirituală, ancorând dragostea și rugăciunile reciproce în iubirea și lucrarea taumaturgică a lui Dumnezeu;
- Vindecarea înseamnă, dintr-o altă perspectivă, recuperarea sensului vieții; părintele Constantin Galeriu afirma ce cea mai grea boală a vremii noastre nu este privarea de putere, de plăcere sau de libertate, ci privarea de sens, pierderea acestuia. Hristos, Sensul suprem, spre Care converg toate și pentru Care au fost create toate, ne descoperă plinătatea de sens a fiecărui om prin Sine Însuși.
Secțiunea Muzicologie
- Secțiunea de muzicologie a simpozionului nostru a reunit și anul acesta pe cei mai reprezentativi muzicologi și bizantinologi, profesori de muzică bisericească și compozitori din Patriarhia Română: București, Iași, Sibiu, Cluj-Napoca, Alba –Iulia, Timișoara, Suceava, Baia Mare, cu serioase preocupări de cercetare, creație și activitate didactică;
- Au fost susținute 20 de referate, încadrate în mai multe paliere de specialitate muzicologică: Istoria muzicii bisericești și universale, paleografie muzicală bizantină, muzicologie comparată, compoziție ș.a.
- Mai multe referate au avut ca obiect al cercetării funcția terapeutică, vindecătoare a muzicii bisericești și s-a accentuat relația strânsă între textele imnografice și melodia bisericească, liturgică ce însoțește textul imnografic în procesul de vindecare trupească și sufletească;
- Rolul muzicii bisericești, dar nu numai, în vindecarea sufletească și trupească este indiscutabil, cercetările au demonstrat viabilitatea meloterapiei, iar acest lucru a fost învederat de majoritatea referatelor;
- Alte referate s-au oprit asupra variantelor locale de muzică bisericească de pe întreg spațiul românesc și s-au relevat originile bizantine ale acestora, precum și importanța promovării și conservării acestor variante în perspectiva valorificării rolului misionar al muzicii bisericești românești; s-a sugerat ca, acolo unde se practică de multă vreme una sau mai multe variante regionale de muzică bisericească, să se continue prin încurajarea credincioșilor de a participa activ la slujbele bisericești;
- De asemenea, s-a reiterat importanța misionară și culturală pe care îl are cântarea corală din Biserica Ortodoxă Română și faptul că nu există o relație antagonică între cântarea monodică și cea corală, iar acolo unde se manifestă acest antagonism, el este alimentat artificial și nu este bazat pe o tradiție sănătoasă și echilibrată, existentă în Biserica noastră de aproape 200 de ani;
- S-a constituit un grup al profesorilor de muzică bisericească on line, pentru a facilitat o comunicare mai deasă și mai eficientă în vederea găsirii de noi metode pastorale prin care muzica bisericească, monodică și corală românească să poate sprijini activitatea misionară a preotului, dar și a profesorului de Religie în activitatea didactică.
Secțiunea Artă Sacră
În cadrul unei reflecții asupra legăturii dintre arta sacră și procesul de vindecare, prezentările de la secțiunea Artă Sacră propun o explorare profundă a modului în care icoana, ca simbol al divinității, poate fi percepută și utilizată în diverse contexte religioase și terapeutice. Tematica centrală care a reieșit este legătura dintre sfințenie, vindecare și restaurare, în special prin intermediul artei iconografice.
Un punct de plecare este prezentarea Sfinților doctori fără de arginți, o categorie de sfinți remarcabilă prin înfățișarea lor ca protectori și vindecători ai bolnavilor, fără a cere răsplată materială. Astfel, titluri precum „Investigarea Ușilor Împărătești de la biserica din Lozna, județul Sălaj” și „Vindecarea prin cuvânt și icoană în pictura Bisericii Sf. Pantelimon din Iași” sugerează o cercetare a relației între elementele de cult (precum ușile împărătești și icoanele) și puterea terapeutică pe care acestea o au asupra credincioșilor. Această legătură simbolică între imaginea religioasă și procesul de vindecare este amplificată prin tema iconografiei vindecătoare, un subiect abordat în titluri ca „De la vindecare la sfințenie: o analiză comparativă a reprezentărilor Sfinților Doctori fără de arginți” și „Vindecarea lui Adam. Exegeză iconografică a textului scripturistic”, care investighează modul în care diferitele tradiții religioase, dar și stiluri iconografice, reinterpretează imaginea divină în relație cu nevoia de salvare spirituală și fizică.
Pe de altă parte, teme legate de restaurarea și protejarea artei sunt prezentate prin exemple precum „Restaurarea unei icoane pe sticlă spartă în numeroase cioburi, cu reprezentarea Sf. Mc. și Arhid. Ștefan”. Acesta nu este doar un proces tehnic de restaurare, ci și un simbol al regăsirii unității și al reînnoirii spirituale. În același sens, icoana ca terapie devine un concept important în cadrul unor lucrări precum „Icoana – terapia prin imaginea artistică” și „Demersul artistic ca terapie și cale a desăvârșirii”, în care se discută despre rolul terapeutic al artei sacre în procesul de autoîmbunătățire și vindecare a sufletului uman.
Importanța icoanei ca reflecție culturală este un alt unghi relevant, explorat în titluri ca „Icoana ca reflecție culturală” și „Compoziții iconografice inspirate din tema anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”. Aceste lucrări abordează modul în care tradițiile iconografice românești pot fi văzute ca un instrument cultural și spiritual care transcende granițele unei simple practici religioase, având un impact asupra identității colective și asupra relației individului cu divinitatea.
În ansamblu, această tematică nu doar că subliniază puterea vindecătoare a icoanei, dar și rolul acesteia în restaurarea spirituală și culturală a comunității. Icoana nu este doar un obiect de cult, ci o fereastră către divinitate, o metodă de terapii vizuale și spirituale care ajută credinciosul să depășească durerile trupești și sufletești, să atingă desăvârșirea și să cunoască sfințenia. Aceasta este o temă universală și totodată profund localizată în tradițiile ortodoxe, unde legătura dintre artă și religie devine un mijloc de autoînțelegere și de îngrijire a bolii, atât în sens fizic, cât și spiritual.
Organizatorii
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului
