În perioada 23-26 septembrie 2024, la Bistrița are loc convocarea anuală a preoților militari din cadrul Statului Major al Apărării, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Evenimentul reunește clericii care aparțin celor trei structuri din cadrul Statului Major al Apărării, respectiv Forțele Terestre, Forțele Navale și Forțele Aeriene.
Întâlnirea a debutat marți, 24 septembrie 2024, începând cu ora 15:00, la Biserica Militară de Garnizoană „Înălțarea Domnului” din Bistrița, situată în incinta Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat un Te Deum, în prezența preoților militari, a oficialităților militare și civile, precum și a altor reprezentanți din cadrul Statului Major al Apărării.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură pornind de la versetele scripturistice „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste” ( II Timotei 2, 3-4) De asemenea, ierarhul a subliniat importanța misiunii pe care clericii o îndeplinesc în cadrul structurilor de apărare națională.
Cu această ocazie, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Andrei a oferit „Diploma Omagială 2024 – Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, cu medalie” preoților militari Nicolae Călugăr, Petru Both și Cristian Marțian. În continuare, Părintele Mitropolit Andrei i-a acordat preotului militar Sorin Pitic, inspector general și șeful secției de asistență religioasă din cadrul Statului Major al Apărării, „Crucea Arhiepiscopală”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Clujului. De asemenea, tuturor clericilor prezenți, ierarhul le-a oferit cartea „Trupul și banul”, semnată de Înaltpreasfinția Sa.
Din partea clerului militar, preotul militar Sorin Pitic, inspector general și șeful secției de asistență religioasă din cadrul Statului Major al Apărării, a rostit o alocuțiune și i-a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar un coș cu flori, o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Armatei, o plachetă și o monedă ce simbolizează legătura dintre cele două instituții fundamentale ale poporului român: Biserica și Armata. Tot din partea clerului militar, părintele inspector Sorin Pitic a oferit câte o icoană și o monedă simbol prefectului județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, consilierului eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, și protopopului de Bistrița, pr. Alexandru Vidican.
La festivitatea de deschidere, alăruri de clerul militar, au participat ofcialități civile și militare, în frunte cu pefectul județulul Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, generalul de brigadă Valentin Brînzei, directorul Statului Major al Apărării, și colonelul Alin Florin Marian, șeful de stat major al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița.
Istorie și patriotism
În a doua parte a zilei, de la ora 16:30, la Palatul Culturii din Bistrița (Centrul Municipal pentru Cultură „George Coșbuc”), prof. univ. dr. Vasile Pușcaș – membru corespondent al Academiei Române și membru în Adunarea Națională Bisericească, a susținut o conferință pe tema „Istorie și patriotism”.
Manifestările vor continua miercuri, 25 septembrie, la Mănăstirea Nicula, unde se va săvârși un parastas pentru episcopii armatei (Iustinian Teculescu, Ioan Stroia și Partenie Ciopron) și clericii militari trecuți la Domnul, iar istoricul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, va susține o conferință despre istoria clerului militar român. Întâlnirea se va încheia joi, 26 septembrie, la Bistrița, unde vor fi prezentate concluziile și direcțiile de urmat în perioada care urmează.
În perioada 23-26 septembrie, la convocarea anuală a preoților militari din cadrul Statului Major al Apărării au loc prezentări și dezbateri pe teme duhovnicești și administrative. Discuțiile vizează problemele actuale ale preoților militari, identificarea și soluționarea eventualelor dificultăți, împărtășirea de experiențe pastorale specifice și strategii misionare legate de activitatea preoților în armată. De asemenea, se vor aborda aspecte legate de statutul preotului militar, rolul său în Armata României și statutul de necombatant al personalului clerical militar în conflictele armate. Totodată, se va discuta despre intensificarea misiunii clericilor în rândul militarilor, colaborarea dintre preoții militari și ceilalți slujitori ai sfintelor altare, precum și alte subiecte conexe.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului