Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat luni, 9 septembrie 2024, în prima zi a noului an școlar 2024-2025, la inaugurarea noii grădinițe din cadrul Centrului Social-Misionar „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Cojocna, județul Cluj, destinată în special copiilor de etnie rromă.
Cu acest prilej, de la ora 14:30, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat spațiul de la demisolul Centrului Social-Misionar care găzduiește noua grădiniță cu program normal. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, parohul comunității din Cojocna și coordonatorul Centrului Social-Misionar Cojocna – preotul Georgel Rednic și preotul misionar al centrului – preotul Vasile Pașca.
La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură și a apreciat faptul că se investește în educație, felicitând comunitatea și pe toți cei implicați în materializarea acestui proiect. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a dăruit grădiniței o icoană cu Maica Domnului, fiindu-i înmânată directorului Școlii Gimnaziale Cojocna, prof. dr. Adina-Elena Bărar, în subordinea căruia se află grădinița.
Despre materializarea acestui proiect de suflet pentru comunitatea rromă din Cojocna au vorbit: parohul comunității din Cojocna și coordonatorul Centrului Social-Misionar Cojocna, preotul Georgel Rednic, directorul Școlii Gimnaziale Cojocna, prof. dr. Adina-Elena Bărar, și primarul ales al comunei Cojocna, Anca Marcu.
Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic susținut de un grup de elevi de la Școala Gimnazială Cojocna. Apoi, ierarhul i-a binecuvântat pe toți copiii și tinerii prezenți, oferindu-le cărți duhovnicești.
Noua unitate de învățământ preșcolar din Cojocna are o capacitate de 60 de locuri și a fost amenajată la demisolul Centrului Social-Misionar „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Cojocna, de Școala Gimnazială Cojocna, prin implicarea directă a doamnei director prof. dr. Adina-Elena Bărar, fiind sprijinită de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Parohia Ortodoxă Cojocna și Primăria Comunei Cojocna.
În cadrul grădiniței, copiii vor primi zilnic o masă caldă și vor fi îngrijiți de cadre didactice specializate, o parte dintre ele fiind de etnie rromă, astfel micuții vor putea învăța și limba rromani.
Scurt istoric
Intenţia ridicării unui Centru Social-Misionar în localitatea Cojocna apare încă din anul 2012, dar doar în 2014 se concretizează o colaborare cu mai multe fundaţii filantropice din Germania, astfel încât pe 27 martie 2016 a fost pusă piatra de temelie a acestui centru menit să deservească nevoile spirituale și materiale ale comunității. Au urmat etape succesive de edificare marcate de dificultăţi administrative şi financiare, dar şi de gesturi caritabile ale unor oameni de suflet din ţară şi străinătate, care au ajutat la materializarea proiectului, conform Actului de sfințire.
În primăvara lui 2019, o sală de activităţi sociale a devenit spaţiu de rugăciune, iar spre finalul anului 2020 a fost ridicat şi acoperit paraclisul. Începând cu anul 2021, în urma realizării finisajelor necesare bunei funcţionări, paraclisul a intrat într-un program liturgic constant şi susţinut. În prima parte a anului 2022 au avut loc ultimele lucrări de amenajare și înfrumusețare care au încununat cei zece ani de muncă şi jertfelnicie ai părintelui Georgel Rednic, sprijinit de asociaţii şi voluntari din Germania şi Olanda, dar şi de autorităţile locale şi de bunii credincioşi din cartierul de rromi din Cojocna.
În data de 3 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, au binecuvântat Centrul Social-Misionar „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Cojocna, județul Cluj, și au târnosit paraclisul Centrului.
În cadrul Centrului Social-Misionar au loc acțiuni pentru persoanele dezavantajate și cu nevoi speciale, precum și numeroase activități culturale, artistice, socio-educative și recreative pentru copiii și tinerii din comunitatea rromă din Cojocna.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului