În perioada 8-12 iulie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Biserica „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris, situată pe strada Puieților, nr. 2, se desfășoară a IX-a ediție a Școlii de vară „Copilărie binecuvântată”.

Cu acest prilej, luni, 8 iulie, de la ora 18:00, în biserica parohială, Părintele Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe participanți și a oficiat Paraclisul Maicii Domnului, alături de un sobor de clerici. Copiii participanți la școala de vară au dat răspunsurile la slujbă.

La finalul slujbei, ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, sfaturi și îndemnuri duhovnicești, pornind de la versetele scripturistice: „Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului. Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască” (Coloseni 3, 20-21), precum și de la îndemnul Înțeleptului Solomon, care zice: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6).

De asemenea, tuturor copiilor, voluntarilor și profesorilor, Înaltpreasfinția Sa le-a oferit cărți duhovnicești. Totodată, din partea organizatorilor, fiecare a primit câte o icoană cu Maica Domnului „Prodromița”.

Evenimentul a continuat cu un program artistic susținut de eleva Sofia Bereban și de Grupul vocal „Arheo”, coordonat de Veronica Macarie Moldovan, care au interpretat pricesne și cântece religioase.

 

Organizată de Parohia Ortodoxă „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris, în colaborare cu Grădinița „Floare de Iris” și Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, Școala de vară „Copilărie Binecuvântată” se adresează copiilor din parohie, cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, oferind un program diversificat și captivant.

În aceste zile, copiii au ocazia să participe la o varietate de ateliere și activități cu caracter religios, socio-educativ și recreativ. Programul include participarea la programul de rugăciune al parohiei, cu accent pe Paraclisul Maicii Domnului. De asemenea, aceștia iau parte la ateliere de muzică, de creație (atelierul de pastă fimo, atelierul de mărgele și atelierul „Sufletul hârtiei”), ateliere de povești și „Step by Step Story Time”, atelier de pictură, atelier de prescuri, atelier organizat de Crucea Roșie, atelier de limba engleză, proiecții de filme, activități în aer liber și acces la biblioteca bisericii – secțiunea pentru copii.

Cei peste 160 de copii participanți sunt supravegheați și îndrumați de 60 de profesori și voluntari din parohie, precum și de cadre didactice de la Grădinița „Floare de Iris” și de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close