În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 30 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul micii comunități din Parohia Năsal, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate până în prezent la noua biserică parohială.
De la ora 9:30, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate până în prezent la noua biserică din localitate, cu hramul „Sfânta Treime”, care a fost ridicată în cinci ani și este aproape finalizată, urmând să se realizeze iconostasul și pictura.
În continuare, ierarhul a binecuvântat Altarul de vară din proximitatea bisericii și a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla – preotul Paul Iulian Isip, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, preotul paroh Grigore Bolbos, precum și alți clerici invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură și le-a vorbit celor prezenți despre mărturia pe care ne-o cere Domnul, conform versetelor scripturistice: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33).
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca.
La finalul slujbei, preotul paroh Grigore Bolbos a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor ce au ajutat la edificarea noului lăcaș de cult. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, ierarhului i-a oferit o icoană cu Sfânta Treime.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Grigore Bolbos. Primarul comunei Țaga, domnul Romulus Mârza, și domnul Lazăr Elek au primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, doamna Cecilia Mârza a fost distinsă cu „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”, iar preoteasa Carmen Bolbos a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.
Scurt istoric
Piatra de temelie la noua biserică din Năsal, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost pusă în anul 2017, iar construcția bisericii a început abia în anul 2019, prin grija și implicarea preotului paroh Grigore Bolbos, cu sprijinul material și financiar al credincioșilor din sat, al autorităților locale și centrale, precum și al altor binefăcători. În prezent, exteriorul este finalizat, urmând să se realizeze iconostasul și pictura interioară.
În localitate există și o biserică de lemn, monument istoric de secol XIX, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, construită în anul 1804, care, până la edificarea noii biserici, a avut statut de biserică parohială. La data de 11 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările de restaurare efectuate la biserica de lemn, a oficiat Sfânta Liturghie și a sfințit cele două clopote ale noii biserici din localitate.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului