Peste 1500 de copii și tineri ortodocși au concertat la Sala Polivalentă (BT Arena) din Cluj-Napoca, sâmbătă, 8 iunie 2024, în cadrul evenimentului muzical „Cântările Cerului”, ediția a II-a, realizat și inițiat de Organizația Creștină „Agape”. Manifestarea, unică în România, a constat în interpretarea de pricesne și cântări religioase în cinstea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Maicii Domnului, precum și în susținerea excelenței în educație. De asemenea, ediția din acest an a avut și un scop caritabil, astfel că au fost adunate fonduri pentru construirea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din localitatea clujeană Sânnicoară, un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care va asista, în mod gratuit, pacienții minori cu boli cronice progresive, în diferite stadii ale bolii.

Începând cu ora 16:00, la Sala Polivalentă (BT Arena) din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a aproximativ 4000 de spectatori-participanți, cei peste 1500 de copii și tineri au încântat auditoriul cu pricesne și cântări religioase închinate Domnului Iisus Hristos și Maicii Domnului, majoritatea făcând parte din tezaurul de cântări al Asociaţiei misionare „Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, în cadrul concertului a fost evocată viața și contribuția poetului martir Traian Dorz, autor al celor mai multe texte de la Cântările Cerului.

Alături de cei 1500 de copii și tineri coriști, dirijați de părintele Ciprian Taloș de la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, au cântat și recitat arhidiaconul Bartolomeu Trofin, harpista Evelina Andrieș, pianista Maria Taloș, soprana Rut Iovescu și eleva Ilaria Iacob, „fetița mărgăritarelor poetice creștine”. Copiii și tinerii prezenți, organizați în 60 de grupe, împreună cu preoții și coordonatorii lor, au făcut parte din mai multe parohii și asociații de tineret din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului (județele Cluj și Bistrița-Năsăud), dar și din Episcopia Sălajului (județul Sălaj) și din alte zone ale țării.

În deschiderea manifestării, Părintele Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, pornind de la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 3). Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe participanți și pe organizatori și a apreciat acțiunea misionară de propovăduire a Evangheliei Domnului Iisus Hristos prin cântec. Ierarhul i-a îndemnat pe tineri să se facă pildă celorlalți și, folosindu-se de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, le-a spus: „să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume” (Filipeni 2, 15).

 

De asemenea, în a doua parte a concertului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt duhovnicesc, a apreciat inițiativa și formatul unui astfel de concert și le-a explicat participanților de ce evenimentul se desfășoară și sub semnul prieteniei.

 

Domnul Liviu Baltă, realizator și inițiator al evenimentului muzical „Cântările Cerului” și director executiv al Organizației Creștine „Agape” din Cluj-Napoca, a susținut o alocuțiune și a vorbit despre rolul și importanța acestui eveniment muzical, aflat la a doua ediție. De asemenea, a mulțumit pentru susținere și implicare tuturor sponsorilor, voluntarilor, partenerilor și colaboratorilor.

În încheierea evenimentului, alături de corul de 1500 de copii și tineri, cei aproximativ 6000 de spectatori participanți au cântat cu entuziasm troparul pascal „Hristos a înviat” și priceasna „O, Măicuță Sfântă”.

Întregul eveniment a fost transmis live pe paginile de socializare ale partenerilor media pincipali: Trinitas TV – Televiziunea Patriarhiei Române, Creator TV și Radio Renașterea.

 

Manifestarea „Cântările Cerului”, cu tineri și pentru tineri, a fost inițiată de Organizația Creștină „Agape” din Cluj-Napoca, fiind realizată pentru prima dată în 2023, an proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.

Organizația Creștină „Agape” din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 2009 și este o organizație neguvernamentală creștin-ortodoxă care oferă resurse pentru creșterea copiilor, căsătorie și familie.

Excelența în Educație

La finalul evenimentului, Organizația Creștină „Agape” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, a premiat 20 de elevi olimpici din județul Cluj. Aceștia au primit diplome de recunoștință și premii în bani, fiecare primind 1000 de lei.

Concert cu scop caritabil

Ediția din acest an a avut și un scop caritabil, astfel că, în cadrul evenimentului muzical, au fost adunate fonduri pentru construirea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din localitatea clujeană Sânnicoară, un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care va asista, în mod gratuit, pacienții minori cu boli cronice progresive, în diferite stadii ale bolii.

 

Un proiect devenit realitate

În toamna anului 2022, la data de 13 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au pus piatra de temelie pentru Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”.

Stadiul lucrărilor

Lucrările la Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice au început abia în luna noiembrie 2023. La finalul anului trecut a fost turnată fundația, iar în prezent se lucrează la cofrarea, armarea și turnarea planșeului peste mansardă, urmând apoi finalizarea acoperișului. S-a realizat până acum compartimentarea demisolului și parterului, urmând a se compartimenta etajul 1 și mansarda. Demisolul va cuprinde capela cu hramul „Sfântul Hristofor”, cabinetele medicale și recepția, la parter vor funcționa saloanele, camera de stimulare senzorială și alte spații de tratament, iar la etajul 1 și la mansardă vor fi, de asemenea, saloane și alte spații necesare, conform domnului director Ioan Scuturici, constructorul clădirii.

Edificiu se construiește în localitatea Sânnicoară, pe strada Eternității f.n., pe un teren de 1.400 mp, donat de familia părintelui Lorand Emanuel Komives.

Centrul se dorește a fi un spital care să ofere asistență complexă (medicală, spirituală, socială și psihologică), în mod gratuit, copiilor cu boli cronice progresive, aflați în diverse stadii ale bolii care fac improbabilă supraviețuirea până la vârsta de adult. În cadrul centrului, copiii vor participa la activități școlare, iar șederile vor fi oferite nu numai pentru tratament, ci și pentru a le da părinților o perioadă de refacere după efortul constant depus pentru copiii lor.

Proiectul se află sub patronajul Asociației „Sfântul Nectarie” din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, președintele asociației fiind Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

„Suferința este o realitatea care ne mișcă, sub orice formă s-ar derula în fața noastră, însă, mai ales, atunci când este vorba de copii. De aceea, prin acest centru, ne dorim să întindem o mână de ajutor copiilor care suferă de boli cronice progresive și familiilor acestora și să îmbunătățim calitatea vieții lor, în forma ei cotidiană, căci «viața este pe zile și fiecare zi are o poveste». Și credem că, ÎMPREUNĂ, vom reuși acest lucru”, a spus Episcopul-vicar Benedict.

La slujba punerii pietrei de temelie, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, pr. dr. Bogdan Chiorean, a vorbit despre inițiativa și necesitatea construirii unui centru de îngrijiri paliative pediatrice, mărturisind că în cei peste 10 ani de la deschiderea centrului au fost multe solicitări de internări pentru copii, dar care nu au putut fi realizate.

Spitalul „Sf. Hristofor” va fi al doilea centru dedicat îngrijirilor paliative construit de Arhiepiscopia Clujului, după Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, înființat în anul 2012 de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș.

Cei care doresc să sprijine acest proiect, o pot face donând în conturile Asociației „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, asociație care se ocupă de Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca și de construirea viitorului Centru de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”.

Conturile puse la dispoziției sunt următoarele:

Asociația „Sfântul Nectarie” Cluj

Lei: RO83BTRLRONCRT00C6603105

Euro: RO25BTRLEURCRT00C6603103

Prin SMS, la numărul 8845, cu textul JOY, înseamnă 2 EURO donați lunar pentru construirea acestui spital.

Mai multe fotografii de la Cântările Cerului AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close