În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena, marți, 21 mai 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul Radio Renașterea – arhidiaconul Dan Văscu, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ciprian Ilie Mișin, fostul paroh – preotul pensionar preotului Alexandru-Marcel Sabău și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură despre modelul de viețuire și lucrarea misionară a Sfinților Împărați Constantin și Elena. De asemenea, ierarhul a subliniat importanța sfintelor biserici, ca loc în care creștinii se odihnesc în Domnul, fiind oaspeți și prieteni ai lui Dumnezeu.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei. La chinonic, un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Ioan Bob” din Cluj-Napoca a interpretat pricesne.

La finalul slujbei, părintele paroh Ciprian Mișin a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți la hram. În semn de prețuire și recunoștință, Preasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca a fost înființată după Marea Unire, în anul 1922, fiind a doua parohie, ca vechime, din municipiu.

Situat pe Calea Moților, actualul lăcaș de cult, sfințit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, a fost construit între anii 1995-1998, prin jertfa și implicarea preotului Alexandru-Marcel Sabău, care a păstorit parohia timp de aproape 40 de ani, în perioada 1981-2020.

Începând din luna ianuarie 2021, comunitatea parohială este păstorită de preotul Ciprian Ilie Mișin, avându-l alături pe arhidiaconul Ionuț Koblicska.

În cadrul bisericii parohiale se păstrează o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, de la Schitul Prodromu din Muntele Athos, precum și o raclă cu fragmente din moaștele Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, ocrotitorii parohiei. Racla cu moaștele celor doi mari sfinți a fost primită în ajunul hramului bisericii, sâmbătă, 20 mai 2023, fiind întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici și numeroși credincioși.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close