Sâmbătă, 18 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent în Parohiile Căianu Mic și Spermezeu din Protopopiatul Beclean.
Cu această ocazie, începând cu ora 12:30, în fața noii clădiri a Primăriei Căianu Mic, ierarhul a participat la ceremonialul de dezvelire a Monumentului Eroilor din Căianu Mic căzuți în cele două războaie mondiale. Imediat după acesta, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Slujba Parastasului și a rostit rugăciunea de binecuvântare a monumentului. Ulterior, Părintele Mitropolit a săvârșit Slujba Sfeștaniei și a binecuvântat noul sediul administrativ al Primăriei din această localitate.
Sărbătoarea de la Căianu Mic a fost încununată de prezența și defilarea detașamentelor militare ale Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” – Bistrița, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița și al Inspectoratului de Jandarmi al județului Bistrița-Năsăud. Tot pentru a marca cum se cuvine acest moment important, participanților le-a fost oferit un program cultural-artistic susținut de fiul satului, Alexandru Pugna, și de elevii Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic.
În după-amiaza aceleiași zile, ierarhul s-a deplasat spre Parohia Spermezeu, acolo unde a oficiat slujba de sfințire a noului Cămin Cultural din localitate, edificat de Primăria Comunei Spermezeu. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat cuplurile din comună care au aniversat 50 de ani de la căsătorie.
Sărbătoarea de la Spermezeu s-a încheiat printr-un moment artistic susținut de interpretele Cristina Livia Scurtu, Dana Feherdi Sălăjan, Maria Hognogiu, Maria Teodora Clapa și Maria Nicoleta Clapa.